Preţul la struguri, în acest an, a crescut cu 70%
Anul acesta, kilogramul de struguri în Moldova este comercializat la preţul de 4,5 – 5 lei, o creştere de 70% faţă de anul trecut.

Despre acesta a declarat ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, în cadrul unei vizite efectuate la întreprinderea de Stat „Combinatul de vinuri de calitate „Mileştii Mici”.
Potrivit ministrului, creşterea preţului este determinată de secetă. “Calitatea înaltă a strugurilor va permite vinificatorilor să prepare vinuri alese, să sporească astfel volumul producţiei vinicole exportate peste hotare, asigurându-şi un venit pe potriva efortului depus”, a spus Bumacov.
La rîndul său, directorul întreprinderii, Gheorghe Castraveţ, a menţionat că anul agricol curent este dificil şi pentru viticultori. Cu toate că seceta afectează plantaţiile, la timpul cuvenit s-au efectuat toate operaţiile tehnologice, astfel încît pe podgorii se recoltează acum de la 8 la 10 tone de struguri, a precizat el.
Potrivit ministrului Bumacov, în acest an, Moldova va recolta aproximativ 60 de mii de tone de struguri de masă, dintre care 9 mii de tone sînt la păstrare, 6 mii de tone au fost exportate, 20 de mii de tone au fost consumate şi mai continuă recoltarea. În acelaşi timp, se aşteaptă recoltarea a 480-500 de mii de tone de struguri pentru vinificaţie.


