theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
15 Августа 2012, 10:11
422
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Preţul gazului importat de Republica Moldova a crescut cu 2%

Preţul gazului importat de Republica Moldova de la Gazprom a crescut cu 2%, la 389,8 USD pe mia de metri cubi, în trimestrul doi din 2012 faţă de trimestrul precedent, potrivit informaţiilor furnizate de concernul rus Gazprom.

Republica Moldova deocamdată nu a reuşit să semneze un nou contract cu Gazprom
Republica Moldova deocamdată nu a reuşit să semneze un nou contract cu Gazprom

În primul trimestru din 2011, preţul gazului importat de Republica Moldova a constituit 288,71 USD pe mia de metri cubi, în trimestrul doi – 316,71 USD, iar ultimele două trimestre – 361,17 USD şi respectiv 395,75 USD pe mia de metri cubi.

Potrivit estimărilor, concernul rus Gazprom intenţionează să furnizeze Republicii Moldova în perioada 2012 - 2014 un volum de gaze de 10,4 miliarde metri cubi în sumă de 3,9 miliarde USD. Iar în ceea ce priveşte volumul gazului exportat în statele din UE gigantul gazier rus planifică să tranziteze pe teritoriul Republicii Moldova 70 miliarde metri cubi de gaz, taxa de tranzit ridicându-se la un total de 172 milioane USD.

Republica Moldova deocamdată nu a reuşit să semneze un nou contract cu Gazprom după expirarea precedentului la sfârşitul anului trecut, care a fost prelungit până la 31 martie 2012, iar ulterior pentru încă un trimestru. Gazprom a întrerupt negocierile cu Republica Moldova după ce autorităţile şi-au anunţat intenţia de a adera la Pachetul energetic trei al UE ce vizează inclusiv divizarea companiile energetice, inclusiv din domeniul gazului, în una de distribuţie şi alta de transport.

Premierul Vlad Filat a declarat acum câteva zile că în urma vizitei pe care o va întreprinde la Moscova, la întâlnirea cu omologul său Dmitrii Medvedev va discuta despre necesitate semnării contractului cu Gazprom până la sfârșitul anului. „Avem cea de-a treia prelungire de contract – o dată a fost pe trei luni, repetat pe trei luni și acum suntem în prelungiri, până la sfârșitul anului. Pentru acest obiectiv muncim”, a precizat Vlad Filat.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована