Preşedinţia Consiliului de guvernatori al BCDMN, preluată de Moldova
Republica Moldova a preluat, prin rotaţie, preşedinţia Consiliului de guvernatori al Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN).

În cadrul mai multor evenimente care vor avea loc cu această ocazie, vor fi discutate aspecte ce ţin de colaborarea economică dintre ţara noastră şi instituţia financiară, dar şi posibilitatea de a accelera implementarea unei serii de proiecte investiţionale în valoare de 30 de milioane de euro, relatează Mesager.
Luni, la Chişinău va avea loc un Business Forum cu genericul: „Moldova, lucrăm împreună pentru dezvoltare”, la care vor participa economişti, antreprenori, investitori străini şi reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale. Forumul este organizat sub patronajul Ministerului Finanţelor, al Camerei de Comerţ şi Industrie şi Asociaţiei Businessului European din Moldova.
„Platforma Forumului va oferi posibilitate companiilor din Republica Moldova să discute cu bancherii şi investitorii, să atragă investiţii străine şi să promoveze o mai mare implicare a instituţiilor financiare internaţionale şi a donatorilor în Moldova”, a comunicat ministrul Finanțelor, Octavian Armașu.
„BCDMN va continua să coopereze cu Guvernul Republicii Moldova, pentru a implementa proiecte economice şi investiţionale. Astfel, pentru a stimula creşterea în ţara dumneavoastră, pe lângă proiectele în sumă de 80 milioane de euro aduse aici, se intenţionează continuarea investiţiilor”, a punctat președintele BCDMN, Ihsan Ugur.


