theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
21 Августа 2012, 16:38
561
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Prejudiciul cauzat economiei Moldovei de seceta severă va depăşi 1,5 miliarde de lei

Prejudiciul cauzat economiei Moldovei de seceta severă, conform datelor preliminare, va fi de aproximativ 1,5 miliarde de lei (120 milioane de dolari), iar ţara va pierde aproximativ 15-20% din producţia de culturi aşteptată în acest an.

Pentru contracararea secetei în viitor, oamenii de ştiinţă din Moldova recomandă autorităţilor să întreprindă măsuri de restabilire
Pentru contracararea secetei în viitor, oamenii de ştiinţă din Moldova recomandă autorităţilor să întreprindă măsuri de restabilire

Acest lucru este demonstrat de rezultatele analizei impactului secetei din 2012 asupra dezvoltării economiei, care, la solicitarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a fost desfăşurat de către specialişti de la Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică, împreună cu oameni de ştiinţă de la alte institute de cercetări ştiinţifice de profil.

Specialiştii au menţionat că volumul pierderilor ar fi fost mult mai mare, dacă pe teritoriul întregii ţări nu ar fi căzut ploi la mijlocul lunii august, care, pe alocuri, au fost puternice. În acelaşi timp, oamenii de ştiinţă au remarcat că, în ciuda unei uşoare îmbunătăţiri a situaţiei în luna august, pierderile de porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, legume şi alte culturi nu vor putea fi recuperate şi vor constitui aproximativ 30% şi mai mult din volumul de recoltă preconizat.

În raport se spune că seceta din vara anului 2012 va agrava foarte serios situaţia de pe piaţa de cereale, unde deja este remarcată o creştere a preţurilor de piaţă la grîu, porumb şi alte culturi cu 30-35% faţă de anul trecut.

Se aşteaptă că creşterea în continuare a preţurilor la grîu furajer va duce la un lanţ de scumpiri la carne, lapte şi ouă, iar din cauza lipsei cantităţilor suficiente de cereale furajere, cu aproximativ 15-20% s-a redus numărul de porcine şi păsări domestice şi cu aproximativ 10-15% - al bovinelor. Acest lucru va determina creşterea preţului la carne şi produse din carne pe piaţa internă, care se va întîmpla în 5-6 luni, şi, respectiv, reducerea numărului locurilor de muncă în zonele rurale.

Pentru contracararea secetei în viitor, oamenii de ştiinţă din Moldova recomandă autorităţilor să întreprindă măsuri de restabilire şi de consolidare în viitor a terenurilor agricole irigate, de mărire a suprafeţelor de teren asigurate, precum şi a volumului subvenţiilor acordate fermierilor, de ridicare a nivelul de dotare tehnică şi tehnologică a sectorului agricol, precum şi să utilizeze pentru semănat seminţe obţinute prin tehnologii moderne, rezistente la secetă, să aprofundeze reformele în sectorul agricol, să adapteze sectorul la condiţiile şi cerinţele politicii agricole comune a Uniunii Europene, să creeze o bază juridică pentru modernizarea agriculturii în Moldova, să îmbunătăţească sistemul de management instituţional al riscurilor agricole.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована