theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
4 Мая 2012, 18:41
568
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Persoanele fizice şi întreprinzătorii individuali vor beneficia de condiţii mai bune de impozitare din anul 2013

Suma venitului persoanelor fizice şi al întreprinzătorilor individuali impozitată cu cota minimă de 7% va fi majorată de la 1 ianuarie 2013, iar scutirile personale mărite cu 5,5%, transmite MOLDPRES cu referinţă la un proiect de modificări la legislaţia privind politica fiscală şi vamală, remis de către Ministerul Finanţelor autorităţilor publice centrale şi partenerilor sociali spre avizare.

Suma venitului persoanelor fizice şi al întreprinzătorilor individuali impozitată cu cota minimă de 7% va fi majorată de la 1 ianuarie 2013
Suma venitului persoanelor fizice şi al întreprinzătorilor individuali impozitată cu cota minimă de 7% va fi majorată de la 1 ianuarie 2013

Potrivit proiectului de lege, autorităţile planifică să crească venitul anual impozabil, la care se aplică cota de impozit de 7 la sută, de la 25 200 la 26 700 de lei, iar scutirea personală se propune să fie majorată de la 8 640 la 9 120 de lei. Şi scutirile pentru persoanele întreţinute vor fi mărite de la 1 920 la 2 040 de lei.

Modificările cotei de impozit "reies din Obiectivele politicii fiscale şi vamale pe termenul mediu 2013-2015 şi au drept scop susţinerea persoanelor fizice cu venituri mici şi transpunerea treptată a presiunii fiscale asupra populaţiei cu venituri medii şi mai sus de medii", menţionează Ministerul Finanţelor.

Majorarea scutirilor personale "are drept scop susţinerea persoanelor cu venituri mici şi mijlocii prin majorarea mărimilor scutirilor personale. Totodată, se urmăreşte interesarea persoanelor fizice să-şi declare veniturile reale şi implicit impozitarea acestora", se mai precizează în proiectele de acte remise spre avizare.

Scutirile personale au fost majorate în ultimii cinci ani cu peste 37 la sută, de la 6 300 de lei în 2008, la 8 640 de lei în 2012, în timp ce cotele de impozit nu au fost modificate, notează MOLDPRES.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована