PCRM propune ca statul să cumpere toate acțiunile Băncii de Economii
Singura cale de a rezolva problemele Băncii de Economii, este de a trece din proprietate particulară în proprietate a statului toate acțiunile acesteia.

Declarația a fost făcută de președintele Comisiei de anchetă privind investigarea situației de la Banca de Economii, Oleg Reidman, care susține că membrii comisiei din PCRM vor insista pe 100% naționalizarea băncii. Întrebat de unde ar putea fi luați banii ca statul să cumpere cele peste 40 de acțiuni, care nu îi aparțin, Reidman a spus „din venitul din care vor să majoreze capitalul băncii”.
“Azi întrebarea principală este viitorul băncii. Membrii comisiei din fracțiunea PCRM, consideră că calea sigură de a trece de toate problemele este naționalizarea 100% a băncii”, a menționat Reidman.
Cu referire la Comisia de anchetă, Reidman a spus că acesta a finalizat audierile, iar în scurt timp trebuie să pregătească un raport privind situația de la Banca de Economii.
Anterior, Guvernul a alocat 200 de milioane de lei pentru majorarea capitalului social al Băncii de Economii. Menționăm că Banca de Economii este unica instituție financiară în care statul deține 56 la sută din acțiuni.


