Pavel Filip a recunoscut că R.Moldova nu va primi în 2017 asistenţa macrofinanciară din partea UE
Prim-ministrul Pavel Filip a recunoscut că Republica Moldova nu va primi în anul 2017 asistenţa macrofinanciară din partea Uniunii Europene.

Potrivit agenţiei INFOTAG, declaraţia a fost făcută în ajun, în cadrul unei emisiuni TV.
"Noi nu vom obţine banii în 2017, dar neapărat îi vom primi în anul viitor. Am făcut rectificarea bugetului şi am luat ca bază situaţia că nu primim nicio tranşă din asistenţa macrofinanciară şi nu va avea de suferit niciun proiect investiţional. Noi am reuşit deja să ne mobilizăm şi să ne organizăm economia ţării în aşa mod. încât veniturile la buget au crescut mai mult decât ne aşteptam", a spus premierul, menţionând că în 2017 bugetul de stat a acumulat venituri cu 4 miliarde lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2016.
Potrivit lui, Guvernul Moldovei trebuie să îndeplinească 30 de condiţii pentru a primi toate cele trei tranşe din asistenţa macrofinanciară a Uniunii Europene în valoare de 100 de milioane de euro.
În ajun, ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a declarat jurnaliştilor că asistenţa financiară nu va fi acordată în acest an. Comentând amendamentele aprobate de Guvern la legea bugetului de stat pentru anul 2017, el a menţionat că acestea prevăd diminuarea încasărilor planificate la buget din asistenţa externă. Potrivit lui, în legea bugetului pentru 2017 au fost incluse sumele din două tranşe din asistenţa macrofinanciară a UE.
"Având în vedere că procesul de aprobare a tranşelor va fi destul de îndelungat, procedurile de semnare de către Guvern şi ratificare în Parlament a acordului cu UE privind asistenţa macrofinanciară vor dura, iar Moldova nu va reuşi să îndeplinească toate condiţiile şi să obţină banii din prima tranşă în anul curent. Sperăm că, la începutul anului 2018, Moldova va îndeplini toate condiţiile pentru obţinerea mijloacelor din prima tranşă a asistenţei macrofinanciare din partea UE", a spus Armaşu.
După cum a informat anterior INFOTAG, ministrul Finanţelor a fost mandatat să semneze acordul de asistenţă macrofinanciară din partea UE pentru Moldova în valoare de 100 mil. euro, în 2017-2018. Pe 4 iulie, Parlamentul European a aprobat hotărârea privind alocarea acestei asistenţe, din care 60 mil. euro vor fi credite, iar 40 mil. euro vor fi alocaţi sub formă de grant.
În iulie, Parlamentul Moldovei a ignorat recomandările Uniunii Europene şi ale Comisiei de la Veneţia de a renunţa la intenţia de a modifica sistemul electoral. Din acest motiv, marţi, la Parlamentul European au avut loc dezbateri privind situaţia din Moldova. În cadrul dezbaterilor, a fost lansată propunerea de a suspenda temporar acordarea asistenţei macrofinanciare sau de a înăspri condiţiile de acordare. Rezoluţia în acest sens va fi luată la şedinţa Parlamentului European la începutul lunii noiembrie.


