O delegatie a BNM pleaca in Tokio, la sedintele FMI si BM
Astazi, 9 octombrie, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei Dorin Drăguţanu şi prim-viceguvernatorul Marin Moloşag vor participa, la Şedinţele anuale ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, preconizate la Tokio, Japonia.

Din delegaţia RM vor mai face parte ministrul Educaţiei Maia Sandu şi consilierul ministrului Finanţelor Veaceslav Mămăligă.
În cadrul întrunirilor, reprezentanţii conducerii de vârf de la bănci centrale şi ministere ale finanţelor, precum şi manageri de nivel înalt din mediul academic şi sectorul privat din întreaga lume vor discuta probleme de interes global, cum ar fi: tendinţele economiei mondiale, eradicarea sărăciei, eficientizarea asistenţei financiare şi tehnice, dezvoltarea sistemului financiar mondial.
Dezbaterile vor reflecta, de asemenea, aspecte de reformă din domeniul energeticii, consolidarea zonei euro şi rolul Asiei în procesul de schimbare a lumii. Guvernatorii băncilor centrale şi miniştrii finanţelor invitaţi la eveniment vor beneficia de un program de vizită la Banca Japoniei.
Programul în cauză îşi va propune abordarea tematicii referitoare la politica monetară şi sistemul financiar din această ţară. În special, discuţiile se vor axa pe instrumentele de politică monetară şi implementarea acestora, supravegherea microprudenţială şi macroprudenţială, stabilitatea financiară ş.a. Adiţional, Banca Japoniei, în comun cu IFC (Corporaţia Financiară Internaţională) va organiza un seminar cu privire la finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii.


