Numărul întreprinderilor înregistrate a crescut în octombrie
Numărul întreprinderilor înregistrate de Camera Înregistrării de Stat (CIS) a crescut în luna octombrie cu aproape şaptezeci de întreprinderi faţă de perioada similară a anului precedent, la 564, după o scădere timp de patru luni consecutive.

Datele oficiale arată că, în zece luni ale anului 2012, au fost deschise sau reînregistrate mai puţine afaceri decît în anul precedent. În ianuarie-octombrie au fost înregistrate 5 198 de întreprinderi, faţă de 5 599 în aceeaşi perioadă a anului 2010.
Dacă însă numărul întreprinderilor înregistrate de oficiul Chişinău al CIS s-a redus cu 2,5 la sută, apoi oficiile teritoriale au luat în evidenţă cu 13,5 la sută mai puţine firme. Experţii explică această discrepanţă prin faptul că mediul de afaceri din capitală a fost afectat mai puţin de încetinirea economică decît cel din alte regiuni ale ţării. În aceste condiţii a devenit şi mai dificil accesul la finanţare şi alte resurse al antreprenorilor din afara capitalei.
Pe de altă parte, numărul întreprinderilor ce şi-au suspendat activitatea sau au fost reorganizate în regiuni este de circa 2,5 ori mai mare decît în Chişinău. Astfel, numărul întreprinderilor radiate din registru de către oficiul teritorial din capitală s-a redus cu 27 la sută, apoi alte oficii teritoriale au radiat cu 0,5 la sută mai multe întreprinderi decît în perioada similară a anului precedent. Per total însă, în zece luni 2012 au fost radiate din registrul de stat cu 9 la sută mai puţine întreprinderi decît în perioada respectivă a anului precedent. Întreprinderile sînt radiate din registru în caz de faliment, reorganizare sau altor probleme.
Un număr de 40% din întreprinderile înregistrate au sferă de activitate comerţul cu amănuntul şi comerţul cu ridicata.
În Republica Moldova erau înregistrate la situaţia de la 1 noiembrie 163 626 întreprinderi, dintre care mai mult de jumătate activează în capitală. Din numărul total al întreprinderilor, 80 421 sînt societăţi cu răspundere limitată, iar 65 991 întreprinzători individuali,


