Moldovenii vor strînge anul acesta mai puţin grîu
Recolta de grâu din acest an va fi mai mică în comparație cu cea din anul trecut. Din cauza lipsei de precipitații din toamna trecută, culturile agricole nu au avut condițiile necesare pentru a se dezvolta, iar gerurile de la sfârșitul lui ianuarie au sporit handicapul, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

Condiţiile agrometeorologice stabilite în lunile august-noiembrie 2011 au fost nefavorabile pentru semănat, creşterea şi dezvoltarea culturilor de toamnă.
La momentul intrării în iarnă, 50 la sută din semănăturile cu culturi de toamnă s-au aflat în fază de răsărire, 40 la sută – în faza apariţiei frunzei a treia, iar 10 la sută – în faza de înfrăţire a plantelor.
În prima jumătate a iernii 2011-2012, condiţiile meteorologice pentru iernarea culturilor de toamnă au fost satisfăcătoare.
În ultimele 5 zile ale lunii ianuarie și pe parcursul primelor două decade ale lunii februarie, din cauza temperaturilor scăzute ale aerului (-20..-32°С), condițiile pentru iernarea culturilor de toamnă au fost nefavorabile.
Cercetările agrometeorologice efectuate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat arată că pentru anul 2012, în medie pe țară, se prognozează o roadă de 21-24 chintale de grâu la un hectar. În 2011, roada medie la hectar pe țară a grâului de toamnă a fost de 30 de chintale.


