theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
4 Марта 2015, 19:05
615
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Moldovenii au trimis acasă cu 25% mai puţini bani în ianuarie

Remiterile moldovenilor au început să scadă brusc începând cu trimestrul patru din 2014 şi au continuat trendul şi în prima lună anului 2015, iar economiştii sunt de părere că acestea se vor reduce şi în următoarele luni ca urmare a situaţiei economice dificile din regiune.

Reducerea semnificativă a remiterilor s-a datorat în mare parte diminuării transferurilor din Rusia. Foto: moldova24.info
Reducerea semnificativă a remiterilor s-a datorat în mare parte diminuării transferurilor din Rusia. Foto: moldova24.info

Remiterile de bani ale moldovenilor din străinătate, cea mai sigură sursa de finanţare a deficitului extern din ultimii ani, s-au prăbuşit în ianuarie, coborând cu 25% faţa de nivelul din aceeaşi perioada a anului trecut.

Transferurile curente, care reprezintă in principal banii trimişi în ţară de moldovenii care lucrează în străinătate, s-au diminuat semnificativ, excedentul lunar ajungând în ianuarie la 68,6 mil. dolari SUA, faţă de 91,3 mil. dolari SUA în aceeaşi lună din 2014, conform datelor BNM.

Reducerea semnificativă a remiterilor s-a datorat în mare parte diminuării transferurilor din Rusia în condiţiile în care ponderea rublei ruseşti a scăzut cu 11,3%, la 22,2% în total transferuri. Acest lucru este explicat prin deprecierea cu peste 50% a rublei faţă de dolarul american şi moneda unică europeană, dar şi înăsprirea condiţiilor pentru migranţi. Ponderea euro s-a redus cu 6,7%, la 31,3%, în timp ce remiterile în dolari au înregistrat o evoluţie spectaculoasă cu aproape 20%, la 46,5% în totalul transferurilor.

Reducerea transferurilor din străinătate a început în trimestrul patru al anului 2014 (-20,2%), dar o diminuare mai accentuată s-a atestat în luna decembrie cu 30%, la 106,75 mil. dolari SUA.

Anul trecut volumul total al remiterilor a constituit 1,612 miliarde dolari SUA, şase din zece dolari transferaţi au provenit din Rusia, restul banilor au venit din Italia, Israel, SUA şi Marea Britanie.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована