Moldova va putea primi gaz rusesc prin România
Republica Moldova va putea primi gaz rusesc prin gazoductul care vine din România, dacă la iarnă vor apărea probleme la tranzitarea gazului livrat de „Gazprom” prin Ucraina.

Declarația a fost făcută de ministrul Economiei, Andrian Candu, în cadrul unui interviu acordat pentru agenția „Ria Novosti”.
„În discuțiile cu „Gazprom” am convenit că, dacă apar careva probleme tehnice sau se înrăutățesc relațiile între Ucraina și Federația Rusă, gazul rusesc va ajunge prin magistrala de sud în România, iar de acolo, prin gazoductul construit recent, va ajunge la noi. Sau invers – România ne va livra nouă gaz, iar ulterior îl va compensa prin operațiuni de schimb comercial cu active”, a explicat Candu.
Ministrul a vorbit și despre funcționalitatea gazoductului Iași-Ungheni și a declarat că România și Austria sunt gata să livreze gaz în R. Moldova la tarife mult mai mici decât cele oferite de „Gazprom”. „Încă nu am încheiat un contract de livrare a gazului. Avem două propuneri – de la compania „Romgaz” și de la compania austriacă „OMV Petrol”, dar din cauza unor volume mici, nu este eficiență economică. Noi vorbim aproximativ de 280-290 de dolari pentru un metru cub de gaze. Dar procesul de negocieri continuă”, a adăugat Candu.
În 2015, „Gazprom”-ul va livra gaz în R. Moldova cu 332 de dolari pentru mia de metri cubi.
Întrebat ce datorii are R. Moldova față de „Gazprom” și când intenționează să achite suma, Candu a spus că sunt datorii de 400 de milioane de dolari și a fost deja identificată o formulă pentru achitarea eșalonată a banilor. Un grafic pentru achitarea datoriilor ar fi fost prezentat deja „Gazprom”-ului.


