Ministerul Finanțelor a emis spre examinare autorităților publice centrale modificările la politica fiscală pentru anul 2013
Ministerul Finanţelor a remis autorităţilor publice centrale şi partenerilor sociali spre examinare şi avizare în modul stabilit setul de materiale ce vizează modificarea şi completarea unor acte legislative în partea ce ţine de politica fiscală şi vamală pentru anul 2013 şi perfecţionarea legislaţiei fiscale şi vamale.

La capitolul impozitul pe venitul persoanelor fizice se prevede majorarea tranşelor de venit impozabile, precum şi a scutirii anuale personale, scutirii anuale personale majore şi scutirii anuale pentru persoanele întreţinute, prin ajustarea acestora la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2013 (5%). Măsura dată are drept scop susţinerea persoanelor fizice cu venituri mici şi transpunerea treptată a presiunii fiscale asupra populaţiei cu venituri medii şi mai sus de medii.
O altă măsură ţine de modificarea regimului de impozitare a venitului obținut sub formă de royalty prin stabilirea unei cote unice a impozitului pe venit în mărime de 12% pentru toate categoriile de contribuabili care obțin venit sub formă de royalty: persoane fizice – cetățeni și agenți economici rezidenți și nerezidenți ai Republicii Moldova.
Totodată, pentru persoanele fizice-cetățeni rezidenți ai Republicii Moldova se propune introducerea reținerii finale a impozitului la sursa de plată a venitului sub formă de royalty, ceea ce va exclude necesitatea depunerii de către această categorie de contribuabili a declarației cu privire a impozitului pe venit în cazul obținerii a unor astfel de venituri.
De asemenea, se prevede anularea reținerii prealabile a impozitului la sursa de plată a venitului obținut sub formă de royalty pentru agenții economici rezidenți, dat fiind faptul că acesta urmează a fi inclus în venitul brut al agentului economic și impozitat conform normelor general stabilite, la cota de 12%.
Modificările date au drept scop simplificarea administrării fiscale și prevenirea schemelor de evaziune fiscală.
Introducerea impozitului unic consolidat în sectorul agricol care va include toate impozitele și taxele cu excepția TVA, contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii și primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, în vederea susținerii și dezvoltării sectorului agricol prin simplificarea sistemului de impozitare, evidenței contabile și administrării fiscale.
Concomitent, menționăm că, TVA, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală vor fi achitate pe principii generale.
În partea ce ține de TVA, se prevede anularea scutirii de TVA, de rând cu taxa vamală, la mijloacele fixe depuse în capitalul social al agenţilor economici în contextul extinderii, începând cu 01 ianuarie 2012, a mecanismului de restituire a TVA pentru investițiile capitale efectuate în mun. Chișinău și Bălți, precum și în scopul simplificării administrării fiscale și vamale.
Pe lângă acestea, se prevede anularea scutirii de TVA pentru serviciile acordate de către executorii judecătoreşti, în contextul în care caracterul activităţii acestora este supus unui regim fiscal general stabilit de legislaţie, moment de care nu s-a ţinut cont la adoptarea Legii nr.37 din 07 martie 2012 și care nu a fost consultat cu Ministerul Finanţelor.
De asemenea, se propune extinderea scutirii de TVA pentru operaţiile legate de circulaţia valutei, mijloacelor băneşti, bancnotelor, care constituie un mijloc legal de plată în cazul utilizării acestora în scopuri numismatice, cu scopul evitării problemelor de administrare fiscală în partea ce ţine de delimitarea mijloacelor băneşti care constituie în acelaşi timp mijloc de plată legal și totodată fiind utilizate şi în scopuri numismatice.
Totodată, se prevede introducerea cotei standard a TVA de 20% pentru producţia agricolă primară în schimbul cotei reduse a TVA de 8%, cu restituirea (subvenţionarea) directă din partea statului, în vederea evitării distorsionării sistemului general de impozitare, simplificării administrării fiscale și susținerii producătorilor agricoli. La acesta, este de menționat faptul că, cota redusă de 8% a TVA pentru producția agricolă se aplică doar la I-a etapă din tot lanțul de livrări – adică pentru forma primară a producției, iar în cazul prelucrării acesteia se aplică cota standard a TVA de 20%. Pe lângă acesta, la moment, producătorii agricoli procură materia primă la cota standard a TVA de 20%, iar la livrarea producției agricole aplică cota redusă a TVA de 8%, din care considerente aceștia acumulează trecere în cont a TVA pentru perioada fiscală următoare.
La capitolul accize se prevede majorarea cotelor accizelor stabilite în sume fixe, prin ajustarea acestora la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2013 (5%).
Pe lîngă acestea, se prevede modificarea cotei accizului la articole din tutun, în vederea ajustării graduale a acestora la nivelul ţărilor din regiune, inclusiv a celor europene, fapt ce va permite acumularea de noi surse financiare la buget, precum şi diminuarea consumului articolelor din tutun, mărfuri ce au o influenţă negativă asupra sănătăţii populaţiei şi a dezvoltării societăţii în general.
Paralel cu acesta, se prevede și modificarea mărimii cotei accizului la alcoolul etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de până la/mai mult de 80% volum (poziţiile tarifare 2207, 2208), alte băuturi alcoolice (poziţiile tarifare 2205, 220600) în vederea armonizării treptate a cotelor accizelor pentru producția alcoolică la cele europene.


