theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
4 Июня 2012, 11:16
550
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ministerul Economiei vrea să atragă noi investitori în ZEL-uri

Atragerea de noi investitori, care ar duce la sporirea numărului locurilor de muncă în cadrul Zonelor Economice Libere (ZEL), sunt scopurile propuse de Ministerul Economiei pentru anul curent în privința ZEL-urilor.

Volumul total al investiţiilor în ZEL pe întreaga perioadă de activitate ale acestora a constituit circa 146 mil. dolari SUA
Volumul total al investiţiilor în ZEL pe întreaga perioadă de activitate ale acestora a constituit circa 146 mil. dolari SUA

În ansamblu, acest lucru ar conduce direct şi la creşterea procesului de dezvoltare industrială a ţării.

Volumul total al investiţiilor în ZEL pe întreaga perioadă de activitate ale acestora, conform situaţiei din 1 aprilie 2012, a constituit circa 146 mil. dolari SUA, dintre care în primul trimestru al anului 2012 au fost investite 1,5 mil. dolari SUA. Cea mai mare cotă a investiţiilor continuă să revină ZAL “Expo-Business-Chişinău” constituind 34,7 la sută, alte 25% au fost atrase în ZEL “Ungheni-Business” .

A sporit considerabil şi volumul total al vînzărilor nete ale producţiei industriale produse de către rezidenţii zonelor libere. În ianuarie – martie 2012 s-a majorat cu 10,6 la sută (în preţuri curente) faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent şi a constituit 486,1 mil. lei sau 7,4 % din volumul producţiei industriale fabricat în aceiaşi perioadă de către întreprinderile industriale ale Republicii Moldova.

Cea mai mare parte a producţiei industriale fabricată în zonele libere în valoare de 404 mil. lei sau 83,1% a fost exportată. Pe piaţa internă a Republicii Moldova au fost realizate mărfuri în valoare de 40,0 mil. lei sau 8,2%, iar 42,0 mil. lei sau 8,6% au fost realizate pe teritoriul zonelor libere. În total volumul exportului mărfurilor şi serviciilor din zonele economice libere în perioada de referinţă s-a majorat cu 7,6% şi a constituit 509,6 mil. lei sau 8,5% din volumul exportului Republicii Moldova pe parcursul trimestrului întâi 2012.

În ansamblu, activitatea zonelor libere rămâne a fi orientată spre producţia industrială destinată exportului. În total, volumul vânzărilor la toate genurile de activitate, efectuate în zonele economice libere a constituit 614,7 mil. lei, mai mult decît în perioada similară a anului trecut.

Amintim că în Republicii Moldova există şi activează şapte Zone Economice Libere, pe teritoriul cărora, la moment, sunt înregistraţi 164 de rezidenţi, inclusiv 60 de rezidenţi revin ZAL “Expo-Business-Chişinău”. Numărul de angajaţi ai rezidenţilor ZEL constituie total 6055 de persoane. Din numărul total - 2374 de persoane activează în ZEL ”Bălţi”, 2081 de persoane în ZEL “Ungheni-Business”, în rest, revin celor cinci ZEL.

Sursa: www.union.md

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована