Ministerul Agriculturii va stopa până la 1 noiembrie procesul de autorizare a cererilor de subvenţionare
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va stopa procesul de autorizare a cererilor recepţionate de subvenţionare „în cazul în care soldul disponibil al fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli va fi mai mic de 25% din valoarea acestuia”.

Decizia respectivă va luată în baza informaţiei prezentate de Agenţia de intervenţii şi plăţi în agricultură, potrivit unu proiect de hotărâre de Guvern. Informaţia despre stoparea procesului de autorizare a cererilor de subvenţionare va fi publicată în „Monitorul oficial”.
Pe de altă, procesul de recepţionare a cererilor de subvenţionare nu va fi stopat, data limită fiind 31 octombrie 2012. Cererile vor fi examinate, verificate, inclusiv vor fi efectuate inspecţii suplimentare în vederea verificării respectării condiţiilor de eligibilitate, fără însă a fi autorizate. Procedura de autorizare va avea loc începând cu 1 noiembrie, în limita fondului disponibil la data stopării procesului de autorizare.
Fondul de subvenţionate pentru anul 2012 a fost aprobat în sumă de circa 400 milioane de lei. Ministrul Agriculturii Vasile Bumacov a declarat că producătorilor agricoli care au fost afectaţi de secetă vor primi ajutoare financiare din partea statului, pentru procurarea seminţelor şi a motorinei.


