Leul se întăreşte, măsurile întreprinse aduc primele rezultate
Leul se întăreşte pe piaţă, iar măsurile de ameliorare a pieţii valutare din Moldova vor fi începute chiar de astăzi.

Leul se întăreşte pe piaţă, iar măsurile de ameliorare a pieţii valutare din Moldova vor fi începute chiar de astăzi. Asigurările vin din partea noului premier al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, şi guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu.
Declaraţiile au fost făcute după şedinţa din această dimineaţă la Parlament, în care s-a examinat situaţia pe piața valutară și contextul economic actual.
''Am discutat nivelul ratei de schimb a euro şi dolarului. Am stabilit o listă de acţiuni imediate pe care fiecare dintre responsabili va trebui să le facă imediat. Acum merg la Guvern unde va avea loc şedinţa şi voi discuta cu miniştrii'', a declarat premierul Chiril Gaburici.
''A fost o discuţie profesionistă şi constructivă. Am informat despre măsurile întreprinse de Banca Naţională. Este important de înţeles că în luna februarie a fost o reacţie excesivă a participanţilor pe piaţă. Intervenţiile pe care le facem acum aduc rezultate, leul se întăreşte. Leul se va întări, iar măsurile care vor fi întreprinse vor aduce rezultate pozitive. Sunt măsuri de scurtă şi de lungă durată. Măsurile pe termen scurt aduc deja rezultate'', a declarat guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu.


