Leul îşi continuă prăbuşirea. Ce valori vor avea luni dolarul şi euro
Pentru luni, 19 ianuarie, Banca Naţională a Moldovei a stabilit cursul de 16 lei şi 86 de bani pentru un dolar sau cu 10 bani mai mult decât astăzi. Iar moneda unică europeană va creşte cu nouă bani faţă de cursul de astăzi şi va costa 19 lei şi 51 de bani.
Deşi Banca Naţională a Moldovei a intervenit pe piaţa valutară cu vânzări de valută, deprecierea monedei naţionale continuă. La rândul său, ministrul Economiei se arată convins de faptul că piaţa se va stabiliza.
Oficialii spun că moneda naţională e presată de raportul dintre cererea şi oferta de valută.
„Remitentele din Federația Rusă au scăzut drastic, de exemplu, în noiembrie unele cifre arată cu 30% au scăzut, în decembrie, iarăși vom vedea cifrele că sunt în scădere”, a comunicat vicepremier în exerciţiu, ministrul Economiei, Andrian Candu.
„Moneda națională este de fapt reflecția economiei. Pentru a avea o monedă puternică, trebuie să ai o economiei puternică”, a menționat prim-viceguvernatorul BNM, Marin Moloșag.
Pentru a remedia cumva situaţia, Banca Naţională a fost nevoită să vândă 40 de milioane de dolari.
„Noi nu avem scopul acesta de a menține cu orice preț leul. Am avut o presiune mai puternică pe parcursul câtorva zile, s-a acumulat o masă critică care putea împinge leul și mai sus mai rapid, atunci am intervenit noi, am livrat lichidități de valută pe piață, am calmat mai puțin spiritele și mai departe vom vedea”, a spus prim-viceguvernatorul BNM, Marin Moloșag.
Autorităţile se declară optimiste, însă admit că nu totul depinde doar de piaţa internă.
„Aceste lucruri o să treacă. E o chestiune sezonieră. Unde se vor opri, cifrele arata diferit – de la scenarii mai optimiste, la scenarii mai pesimiste. Dar în orice situație, Guvernul va încerca să compenseze pierderile pe care le au oamenii”, vicepremier în exerciţiu, ministrul Economiei, Adrian Candu.
Responsabilii de la Banca Națională au declarat anterior că deprecierea leului este cauzată de mai mulţi factori sezonieri, dar şi regionali. Aceştia mai fac trimitere la aprecierea dolarului american faţă de valutele internaţionale.


