Lazăr: „IMM-urile pot reconfigura economia RM”
În cadrul ședinței Consiliului de coordonare al Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, a declarat că un sector dezvoltat al întreprinderilor mici şi mijlocii poate reconfigura economia Republicii Moldova, atât prin oportunităţile masive de angajare în câmpul muncii, cât şi prin competitivitate, flexibilitate şi dinamism”.

Deci, scopul primordial al Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii este de a contribui la dezvoltarea durabilă a sectorului IMM prin implementarea politicilor de stat în concordanţă cu priorităţile stabilite în strategiile şi programele naţionale.”, a precizat Lazăr.
ODIMM a oferit, pe parcursul anului 2011, peste 6400 de consultații, a organizat 103 sesiuni de instruire în cadrul cărora au fost instruiţi 3044 de persoane. O atenţie deosebită a fost acordată atragerii partenerilor noi de dezvoltare, diversificării produselor oferite agenţilor economici. A fost evidenţiat rolul Fondului de stat Garantare a Creditelor în asigurarea accesului IMM la resurse financiare.
Concomitent, ODIMM a fost implicat în proiecte internaţionale, realizate în colaborare cu partenerii de dezvoltare. Organizaţia a aderat în calitate de membru la Enterprise Europe Network (EEN), care reprezintă o reţea europeană ce reuneşte peste 580 organizaţii de susţinere a business-ului din 49 de ţări.
Sursa: www.union.md


