Lazăr: "Cine consumă, acela achită"
Despre datoriile consumatorilor din partea stângă a Nistrului, deocamdată, nu discutăm. Poziţia noastră rămâne principială – cine a consumat, acela achită.

Îmi pare un principiu foarte corect, a declarat ministrul Economiei Valeriu Lazăr, în urma vizitei pe care a avut-o la Moscova.
“Pentru soluționarea datoriei istorice din partea dreaptă a Nistrului. Le-am expus poziţia noastră colegilor de la Gazprom despre cum vedem noi restructurarea sectorului termoenergetic şi cum vedem noi pe lanţ restructurarea datoriilor Termocom – CET-uri, MoldovaGaz – Gazprom”, a precizat Valeriu Lazăr, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Ministrul a mai spus că: “întreprinderea care va rezulta din fuziunea CET-urilor şi Termocom-ului, iar această întreprindere va avea drept cel mai mare şi aproape unic creditor MoldovaGaz, pe lanţ Gazprom-ul.”
Amintim că furnizorul de căldură din Chişinău, Termocom este în procedură de restructurare, care urmează a fi finalizată până la sfârşitul lui 2013, iar Consiliul Municipal urmează să asigure restructurarea corporativă, instituţională şi financiară a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică din Chişinău, potrivit hotărârii de Guvern aprobată în septembrie anul trecut.
La începutul anului 2012, Guvernul a prelungit perioada de insolvabilitate pentru Termocom până la 30 septembrie 2011, iar acum doi ani Guvernul a adoptat decizia de fuzionare a CET-1, CET-2 şi Termocom pentru restructurarea datoriei Termocom, care se cifrează la 2,5 miliarde de lei.


