Lazăr: Agenţii economici nu trebuie să suporte costurile ineficienţei sistemului de stat
Autorităţile publice centrale şi locale urmează să efectueze o inventariere a actelor permisive emise şi să prezinte, până în luna septembrie, propuneri pentru crearea „ghişeelor unice”. Aceste propuneri vor fi sistematizate de către Ministerul Economiei şi înaintate Guvernului pentru aprobare. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Comisiei interinstituţionale pentru coordonarea activităţilor de implementare a Legii privind Ghişeul unic.

Ministerul Economiei a reiterat importanţa simplificării procedurilor de autorizare prin intermediul „ghişeelor unice” pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri. Cea mai simplă metodă de simplificare a procedurilor birocratice pentru mediul de afaceri este abordarea constrângerilor constatate în studiile Băncii Mondiale „Doing business” şi „Cost of doing business”, şi eliminarea lor graduală,a declarat vicepremierul, ministrul Economiei Valeriu Lazăr.
„Lipsa de comunicare între instituţiile statului se reflectă în tarifele pentru bunuri şi servicii şi ajunge, într-un final, pe umerii consumatorilor. Agenţii economici, fie străini, fie locali, nu trebuie să suporte costurile ineficienţei sistemului de stat”, a declarat Lazăr. În context, ministrul Economiei a invitat reprezentanţii comunităţii de afaceri să contribuie activ la inventarierea autorizaţiilor care au o valoare îndoielnică sau care pot fi eliberate prin proceduri mai simple.
Potrivit legii privind Ghişeul unic, instituirea ghişeului este obligatorie în cazul în care obţinerea unui singur act permisiv necesită mai mult de două vizite, în afara vizitei finale de recepţionare/confirmare a actului/acţiunii sau în cazul în care costurile cumulative (pentru solicitant şi pentru autoritate) şi timpul de întocmire şi de eliberare a actului în afara ghişeului unic ar fi mai mari decât prin intermediul acestuia.
Participanţii la şedinţă au informat că multe autorităţi publice consideră că nu sunt obligate să implementeze principiul „ghişeului unic” la eliberarea anumitor documente, pentru că agentul economic efectuează doar două vizite la sediul autorităţii emitente – la depunerea cererii şi la ridicarea actului permisiv. Aceste instituţii nu iau în calcul însă şi aspectele legate de vizitele la alte instituţii pentru pregătirea setului de documente de bază prezentat primei instituţii. Această situaţie s-a constatat în special la eliberarea autorizaţiilor de către autorităţile publice locale de nivelul doi.
Pentru implementarea ghişeelor unice, Centrul de Guvernare Electronică elaborează Platforma tehnologică guvernamentală comună, bazată pe tehnologia “cloud”, ce va realiza interconectarea bazelor de date aparţinând diferitor instituţii şi va permite verificarea datelor despre un agent economic fără a-l impune să colecteze şi să prezinte diverse documente. Aceasta urmează a fi finalizată până în luna decembrie anul curent, după care autorităţile publice îşi vor digitiza bazele de date care încă nu sunt în format electronic, pentru a se conecta la reţeaua guvernamentală de date.


