theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
19 Марта 2012, 16:21
737
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

La Chişinău încep negocierile Acordului de Liber Schimb RM-UE

Prima rundă de negocieri a Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană vor începe la Chişinău în perioada 20-22 martie 2012.

Republica Moldova a lansat pregătirile pentru negocierile DCFTA în 2011. Foto: voceabasarabiei.net
Republica Moldova a lansat pregătirile pentru negocierile DCFTA în 2011. Foto: voceabasarabiei.net

Negocierile vor fi purtate de către echipa de negociatori, creată din viceminiştri ai ministerelor interesate, în frunte cu ministrul adjunct al Economiei, Octavian Calmâc. Negociatorul-şef al delegaţiei Comisiei Europene este Directorul Departamentului Comerţ, Luc Devigne.

În prima rundă de negocieri vor fi discutate în special aspectele juridice ale viitorului acord.

Până acum au fost create 13 grupuri tehnice în cadrul cărora experţii vor supune discuţiilor subiectele din domeniile comerţului cu bunuri şi servicii, concurenţă, bariere tehnice în calea comerţului, măsurile sanitare şi fitosanitare, administrarea vamală, energetica, achiziţiilor publice etc.

Republica Moldova a lansat pregătirile pentru negocierile DCFTA în 2011, efectuând un şir de modificări legislativ-normative conform Planului de acţiuni al Republicii Moldova privind implementarea Recomandărilor Comisiei Europene pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Modificările au vizat 13 domenii ale economiei naţionale.

Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător asigură integrarea economică a RM în UE şi presupune liberalizarea graduală a comerţului cu bunuri şi servicii, libera circulaţie a forţei de muncă, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice şi netarifare, abolirea restricţiilor cantitative şi armonizarea legislaţiei RM la cea a UE.

A doua rundă de negocieri va avea loc la Bruxelles, în luna iunie curent.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована