Ссылка скопирована
Italia va investi 15 mln de euro în Zona Economică Liberă Bălţi
Unul dintre rezultatele Forumului oamenilor de afaceri moldo-italian din Milano este semnarea unui contract de investiţii de 15 mln. euro în Zona Economică Liberă Bălţi.

În cadrul Forumului oamenilor de afaceri moldo-italian, directorul Zonei Economice Libere Bălţi, Marin Ciobanu, a semnat un contract de investiţii cu compania italiană Taddei Engineering, care prevede construcţia la Bălţi a unei fabrici de producţie a prefabricatelor de ciment şi de structuri metalice, valoarea investiţiei fiind de 15 milioane de euro.
"Unele ţări recurg la acţiuni protectoare în perioade dificile, însă această cale nu duce nicăieri. R. Moldova a recurs la eliminarea biererelor şi stimularea exporturilor pentru a depăşi efectele crizei economice globale", a declarat Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, în deschiderea Forumului de afaceri moldo-italian, ce s-a desfăşurat joi 11 octombrie curent la Milano, în cadrul vizitei oficiale efectuate în Italia pentru participarea la cea de-a II-a Reuniune a Participanților Internaționali la Expoziția Milano 2015.Ministrul Economiei a declarat că R. Moldova este un forpost al latinităţii în spaţiul slav, fapt care reprezintă un avantaj pentru businessul italian care ţinteşte internaţionalizarea. În acelaşi timp, Republica Moldova păstrează o relaţie bună şi cu ţările din Est, relaţie ce este cu uşurinţă convertită în avantaje comerciale. „În Moldova avem un sistem de învăţământ destul de performant, o populaţie relativ tânără şi învăţăm repede. Pentru o dezvoltare susţinută, avem nevoie de capital, care constă în primul rând în experienţă şi tehnologii aplicabile în diverse sectoare, iar cuvântul de ordine este parteneriatul”, a mai spui Valeriu Lazăr. Potrivit oficialului, Italia este al doilea partener comercial din UE al Republicii Moldova, volumul comerţului bilateral fiind în creştere chiar şi în timpul crizei economice.În cadrul Forumului au făcut prezentări şi trei companii italiene, care îşi desfăşoară cu succes afacerile în Republica Moldova. Este vorba despre Cedacri, companie ce produce softuri specializate pentru cca 70 de bănci din Italia, Grupo Venetto Banca şi Asociaţia patronală Confindustria Moldova. Cele trei organizaţii patronale au mobilizat participarea la Forum a cca 60 de companii din Italia.
Companiile italiene au manifestat un interes sporit pentru piaţa energetică din Republica Moldova, în special pentru promovarea tehnologiilor de eficienţă energetică şi sursele de energie regenerabilă, dar şi pentru produsele agricole şi industria textilelor, materialelor de construcţie, asamblare a componentelor electrice, colectarea şi utilizarea biomasei etc. Printre companiile moldoveneşti ce au participat la Forum se numără Orhei-Vit, Agro Riwsling, AMG Kernel Holding, Interagroinvest, FPC Codru ST, Agrimec, Ermo Group, FPC Vicam, Premiera Dona, Introscop, Vilora VS, reprezentanţi ai Zonelor Economice Libere din Ungheni şi Bălţi, parcurile industriale Tracom şi Răut etc.Forumul a prevăzut şi o componentă B2B, în care companiile moldoveneşti au propus partenerilor italieni proiecte de dezvoltare a unor noi produceri în zona industriei constructoare de maşini, asamblări electrice, automotive, industria uşoară, agricultură, inclusiv export de seminţe hibrizi de porumb, produse cerealiere şi uleiuri tehnice, etc.
De menționat că, în R. Moldova sunt înregistrate 512 companii cu capital italian, volumul investiţiilor italiene ridicându-se la 120 de milioane de euro.


