Investigaţie RISE: Drumul de contrabandă Moscova-Tiraspol
Un ONG rus afiliat lui Dmitrii Rogozin aduce prin contrabandă ajutoare umanitare oferite de Federația Rusă autorităților din stânga Nistrului.

Reprezentantul special al președintelui rus Vladimir Putin în regiunea transnistreană, Dmitrii Rogozin și un deputat care militează pentru independența teritoriilor secesioniste din fostul spațiu sovietic Alexei Juravleov, aduc prin contrabandă ajutoare umanitare oferite de Federația Rusă autorităților din stânga Nistrului.
Mai mult, reporterii RISE Moldova au aflat că bunurile de milioane de dolari au fost cumpărate la suprapreț și, în unele cazuri, depășește practic de două ori prețul lor de piață, scrie rise.md.
Bunurile au fost transmise direct pe filiera Moscova-Tiraspol, fără implicarea autorităților constituționale de la Chișinău, așa cum prevăd acordurile internaționale. „Deși nu este vorba de varianta clasică, această acțiune oricum reprezintă un act de contrabandă”, susține Viorel Melnic, fostul șef al Serviciului Vamal al Republicii Moldova.
Potrivit sursei, în timpul unei vizite efectuate la Tiraspol în mai 2013, Dmitrii Rogozin, vicepremierul Federației Ruse, anunța despre începutul „programului de ajutor umanitar pe linia organizației neguvernamentale „Integrarea Eurasiatică”.
Dmitrii Rogozin: Organizația [„Integrarea Eurasiatică”] trebuie să activeze în mod transparent, iar activitatea ei nu trebuie să trezească nicio umbră de îndoială. Fiecare rublă rusească trebuie să servească intereselor cetățenilor Federației Ruse care locuiesc pe teritoriul Transnistriei.
Filantropie la preț dublu
Organizația neguvernamentală autonomă „Integrarea Eurasiatică” a fost fondată în 2012 la Moscova, cu scopul de a acorda servicii sociale pensionarilor și persoanelor cu nevoi speciale.
Începând cu 2013, însă, „Integrarea Eurasiatică” devine unul dintre principalii gestionari ai ajutoarelor umanitare oferite de către Federația Rusă regiunii transnistrene, unde își deschide și o filială.
Din Transnistria-n Donbass
Alexei Juravleov, fondatorul „Integrarea Eurasiatică”, este deputat în Duma de Stat și președinte al „Rodina” (Patria — din rus.), partid la înființarea căruia a contribuit și actualul vicepremier al Federației Ruse, Dmitrii Rogozin.
Mai mult citiți pe rise.md.


