Ссылка скопирована
Ministrul român de Externe: Rogozin are probleme cu nervii
Cine intră în contradicţie cu principiile dreptului internaţional are o problemă, fie chiar şi de nervozitate.

Așa a comentat ministrul român de Externe, Titus Corlățean, declarația recentă a viceministrului rus, Dmitrii Rogozin, care a spus că Rusia nu are de gând să întrebe părerea României în privința deschiderii unui consulat la Tiraspol.
Or, spune Titus Corlățean, pentru România reacţia Republicii Moldova este mai importantă decât cea a Rusiei.
„M-am exprimat deja public anterior, stârnind reacţia nervoasă a unor oficiali ruşi, la fel de nervoşi în mod tradiţional. O spun foarte clar: era firesc, înainte de orice, să aşteptăm poziţia oficială a autorităţilor Republicii Moldova, care s-a şi exprimat public. Mai departe, afirmarea unor principii care ţin de poziţia constantă a statelor față de conflictul transnistrean, respectiv faptul că regiunea separatistă nu a fost recunoscută de nimeni ca o entitate independentă. Astfel, nu este niciun fel de surpriză faptul că într-o entitate nerecunoscută este greu să putem înţelege de ce ar trebui sau ar dori cineva să deschidă un consulat. Încă o dată, prioritate o are poziţia pe care o exprimă statul direct interesat, respectiv RM, iar aici poziţia a fost foarte clar exprimată”, a declarat ministrul român de Externe, într-un interviu pentruRFI România.Reacția lui Titus Corlățean vine după ce vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a scris recent pe twitter că Rusia nu are de gând să țină cont de părerea României în privința deschiderii unui consulat rus la Tiraspol.


