theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
18 Июля 2012, 12:24
469
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Industria în scădere! E grav, dar nu e motiv de panică!

Morăritul, tutungeria, fabricarea de maşini şi echipamente, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – sunt industriile care au înregistrat o scădere considerabilă în lunile ianuarie- mai ale acestui an. În schimb, industria alimentară şi a băuturilor a înregistrat o creştere a volumului de producţie, arată date ale Biroului Național de Statistică. Expertul economic Viorel Chivriga este de părere că situația în industrie este gravă, dar nu trebuie să avem motiv de panică.

 Ministrul Economiei Valeriu Lazăr a declarat recent că criza din zona euro a avut un impact mai mare asupra economiei moldoveneşti
Ministrul Economiei Valeriu Lazăr a declarat recent că criza din zona euro a avut un impact mai mare asupra economiei moldoveneşti

Astfel, în ianuarie-mai 2012 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-mai 2011 a constituit 99,6%. În luna mai 2012 faţă de mai 2011 acest indice a marcat 109,5%.

Industria alimentară şi a băuturilor în ansamblu a înregistrat o creştere a volumului de producţie cu 6,5%. De asemenea, au fost înregistrate creşteri şi la activităţile următoare: producţia de aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice de 2,1 ori; producţia de maşini şi aparate electrice – cu 29,0%; fabricarea produselor textile – cu 7,9%; fabricarea apei minerale şi a băuturilor răcoritoare – cu 4,0%, fabricarea băuturilor alcoolice distilate – cu 2,0%; fabricarea încălţămintei – cu 1,4%; fabricarea produselor finite din metal – cu 0,8%.

 În acelaşi timp, morăritul a înregistrat un declin de aproape 50 de procente, fabricarea produselor de tutun a înregistrat o scădere de 30%, fabricarea de maşini şi echipamente a scăzut cu 28,3%; industria metalurgică – cu 16,5%; fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – cu 16,5%; producţia altor produse din minerale nemetalifere – cu 16,1%. De asemenea, au fost înregistrate scăderi la prelucrarea lemnului şi fabricarea şi fabricarea articolelor din lemn – cu 11,9%; industria chimică – cu 10,5%; fabricarea de cacao, ciocolată şi produse zaharoase de cofetărie – cu 7,4%; edituri, poligrafie şi reproducerea materialelor informative – cu 5,4%; producţia şi distribuţia energiei electrice – cu 4,8%; aprovizionarea cu aburi şi apă caldă – cu 4,5%; fabricarea pâinii şi a produselor de patiserie proaspete – cu 4,4%; producţia de articole din cauciuc şi material plastic – cu 4,1%; prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor – cu 2,2%. Autoritățile dau vina pe criza economică.

 Ministrul Economiei Valeriu Lazăr a declarat recent că criza din zona euro a avut un impact mai mare asupra economiei moldoveneşti decât s-a estimat iniţial, aceasta înregistrând o creştere de doar 1% în primul trimestru, în timp ce procesul investiţional şi industria sunt în declin.Pe de altă parte, directorul departamentului Economie de piaţă funcţională în cadrul IDIS “Viitorul”, Viorel Chivriga susține că situația în industrie este gravă, dar deocamdată nu avem motiv de panică. ,,Industria are o legătură direct cu agricultura și atunci când lucrurile nu merg bine în agricultură, nu merg bine nici în industrie. Statul ar trebui să înlăture barierele tarifare la import pentru mai multe poziții din cadrul grupului de produse care într-adevăr vor fi mai puține pe piața Republicii Moldovei”, a declarat expertul.

 În opinia expertului Viorel Chivriga, statul trebuie să cunoască foarte bine situația pe piața internă, stocurile, prețurile și să nu permit ca în anumite perioade ale anului, ca unele produse să dispară de pe piață. ,,Instituțiile statului ar trebui să aibă grijă de consumatori, dar și de cei care activează în economia reală. O bună parte din producători vor fi nevoiți să importe materia primă pentru a nu-și sista activitatea”, a comentat Viorel Chivriga.
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована