Ссылка скопирована
În Transnistria preţurile au crescut cu 16%, în 2011
Preţurile în regiunea transnistreană în anul 2011 au înregistrat o creştere de 16% faţă de prognoza de 12%, arată date ale Băncii centrale de la Tiraspol.

Potrivit instituţiei, în 2009 preţurile la produsele alimentare s-au majorat cu 5,5%, în 2010 - cu 15%, iar în 2011 – cu 16,4%. Creşterea preţurilor la alimente în regiune a depăşit de peste două ori cea înregistrată în dreapta Nistrului (7,4%) şi de peste patru ori cea din Rusia (3,9%).
Preţurile la produsele nealimentare în Transnistria în anul trecut au înregistrat un avans de 18,3%, faţă de 9,2% în 2010, în timp ce tarifele la servicii au crescut cu 13,1% comparativ cu 16% în anul precedent.


