În Moldova, cele mai mici salarii le au lucrătorii din domeniul pisciculturii
În Moldova, cele mai mici salarii le au lucrătorii din domeniul pisciculturi. Astfel, salariile piscicultorilor sînt de patru ori mai mici, decît salariul mediu din sectorul financiar-bancar, care este cel mai mare.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), în luna mai 2012, salariul mediu lunar al angajaţilor din domeniul piscicol a constituit 1646,2 lei, în creştere cu 6,3% faţă de perioada similară a anului precedent.
Cel mai mare nivel de remunerare a muncii, în mai 2012, la fel ca şi în lunile precedente, s-a înregistrat în sectorul financiar-bancar, unde salariul mediu a atins 6690,5 lei sau cu 2,9% mai mult decît în mai 2011.
Potrivit datelor BNS, în perioada de referinţă, salariul mediu pe economie a constituit 3489,8 lei, în creştere cu 8,5% faţă de aceeaşi perioada a anului precedent. Valoarea nominală a salariului mediu în sectorul bugetar, în mai curent, a constituit 3213,3 lei (+7,8% faţă de mai 2011), iar în sectorul real al economiei – 3617,4 lei (+8,8%).
Salariul mediu lunar, în mai curent, la întreprinderile de aprovizionare cu energie termică, electrică, gaze naturale şi apă a constituit 5560 lei (+6,2%), în companiile imobiliare – 4444,5 lei (+13,4%), la întreprinderile de transport şi comunicaţii – 4168,7 lei (+3,8%).
În afară de piscicultură, cele mai mici salarii au fost înregistrate în agricultură şi silvicultură – 2075,9 lei (+17,9%), industria hotelieră şi restaurante – 2941,7 lei (+8,5%), învăţămînt – 3231,4 lei (+8,7%).


