Guvernul nu a respectat recomandarea Băncii Mondiale
Am recomandat Guvernului să ia parte la capitalizarea BEM până la privatizarea instituției financiare, asta de când BEM s-a pomenit într-o situație financiară proastă, a declarat Abdul Sek, reprezentantul Băncii Mondiale în Republica Moldova.

“Chiar și în martie anul curent am recomandat BNM și Guvernului să găsească o soluție bună pentru protejarea intereselor deponenților”, a precizat Sek.
În ceea ce privește majorarea pachetului de acțiuni, la 33,7% a companiei Sisteme Informaționale Integrate, reprezentantul BM a subliniat că deocamdată există probleme la transparența acționarilor băncilor din Republica Moldova. “Chiar dacă după atacurile raider din 2011 au fost elaborate un șir de regulamente privind transparența acționarilor, totuși acestea nu au fost aplicate”.
La audierile în Parlament de săptămâna trecută, ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, ministrul Justiției, Oleg Efrim au declarat că acțiunea de cedare a pachetului semnificativ al BEM acționarilor privați a fost perfect legală.
“Guvernul are un acord cu acționarii minoritari, iar în cazul nerespectării planurilor investiționale se va reveni la situația inițială. (…) Deși anterior se spunea că BEM poate fi naționalizată, respectiva decizie contravine legislației și regulilor economiei de piață”, a declarat Anatol Arapu.
Acum câteva săptămâni, statul a pierdut controlul asupra Băncii de Economii în urma refuzului de participa la majorarea capitalului statutar al băncii. La emisiunea închisă de acțiuni care s-a desfășurat între 7 august – 29 august, statul nu a participat la majorarea capitalului statutar al BEM. La acea majorare de capital au participat doar acționarii minoritari ai BEM, cu 80,249 milioane de lei, iar statul a rămas cu pachetul de blocaj de 33,3% plus o acțiune.


