theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
1 Сентября 2017, 11:16
451
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ghișeul unic funcționează cu scârț, expert

Deși Republica Moldova are legea ghişeului unic pentru facilitarea activităţii de întreprinzător, acesta funcționează cu scârț, iar business-ul se plânge pe birocrație și tergiversarea emiterii actelor.

Expert IDIS Viitorul: Ghişeului unic funcționează cu scârț
Expert IDIS Viitorul: Ghişeului unic funcționează cu scârț

Este opinia exprimată de către expertul IDIS Viitorul, Viorel Pârvan, în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”, transmite IPN.

Potrivit lui Pârvan, ghișeul unic există doar la nivel de legislației, în condițiile în care oamenii de afaceri se confruntă cu aceleași probleme de corupție, pierdere de timp și bani pentru obținerea actelor permisive. 

„Principalele motive care frânează activitatea ghișeului sunt lipsa unei înţelegeri conceptuale comune a principiului de „Ghişeu Unic”, interconexiunea insuficientă dintre instituţii, lipsa schimbului electronic de informaţii între autorități, slaba cooperare a autorităților/instituţiilor publice în prestarea serviciilor publice, rezistența instituțională și a funcționarilor publici și implicarea politicului”, a remarcat expertul.

Viorel Pârvan a subliniat că problema cea mai mare este corupția. „Ghișeul unic ar trebui să minimizeze corupția, prin excluderea contactului direct cu funcționarul public. Or, agenții economici menționează, cu cât mai mult și mai des interacționează în mod direct sectorul privat cu funcționarii publici, cu atât mai posibil este apariția situațiilor de corupție”, a explicat expertul.

În concluzie, Viorel Pârvan a spus că pentru eficientizarea activității ghișeului unic este nevoie de digitalizarea procesului de depunere a solicitărilor pentru serviciile publice, elaborarea cadrului normativ de reglementare a serviciilor publice la nivelul normelor primare pentru a defini clar „serviciile publice” şi diversitatea de servicii publice, alte noțiuni din practicile pozitive internaționale, precum „front-office” şi „back-office și valorificarea pe deplin de către autoritățile publice a infrastructurii de e-Guvernare existentă (platformelor şi serviciilor electronice guvernamentale deja disponibile) pentru reducerea sarcinii administrative atât pentru prestatorii, cât şi pentru solicitanţii/beneficiarii serviciilor publice.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована