Gaz românesc mai ieftin pentru Moldova
Moldova va achiziţiona gaz românesc începând din 2015. Anunţul a fost făcut, astăzi, de ministrul în exerciţiu al Economiei, Andrian Candu.

Moldova va achiziţiona gaz românesc începând din 2015. Anunţul a fost făcut, astăzi, de ministrul în exerciţiu al Economiei, Andrian Candu.Potrivit contractului, preţul gazului se va stabili la 277 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, cu peste 50 de dolari mai ieftin decât gazul rusesc. Contractul de import a gazului românesc, prin gazoductul Iaşi-Ungheni, urmează să fie semnat luni, 22 decembrie.
„Moldova va cumpăra gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2015, la un preţ de 1.010 de lei româneşti pentru o mie de metri cubi, la cursul de schimb actual reprezintă 277 de dolari. De la început cantităţile vor fi mici, însă le vom majora pe parcurs”, a declarat Candu.
Livrările de gaze naturale se vor efectua de Energocom. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică i-a eliberat o licenţă pentru furnizarea gazelor naturale în data de 2 iulie.


