Gas Natural Fenosa insistă ca electricitatea să coste mai mult
Directorul întreprinderii spune că revizuirea preţurilor este inevitabilă ca urmare a devalorizării leului faţă de dolar. Mai mult, Silvia Radu spune că sectorul electroenergetic acumulează datorii din cauza diferenţei de curs.
Directorul companiei Gas Natural Fenosa a evitat să spună cu cât a cerut majorarea tarifelor la curentul electric. Anterior, însă, şeful ANRE a declarat că ar fi vorba de o creştere de 30 la sută.
"Devalorizarea leului acumulată în comparaţie cu ceea ce este inclusă în tarif este de aproape de 69 la sută, ceea ce presupune a revizuire a tarifelor inevitabilă. Deoarece, 70 - 80 la sută din procurarea energiei electrice se realizează în dolari", a afirmat directorul ÎCS "Gas Natural Fenosa", Silvia Radu.
Dacă cererea de scumpire de 30 la sută va fi acceptată, un kilowatt ar putea costa circa 2 lei, faţă de 1,58 cât este în prezent.
"Vom încerca să găsim o soluţie cât mai puţin dureroasă pentru populaţie. S-au acumulat datorii în jur de 800 de milioane de lei în sectorul electro-energetic faţă de companie Gas Natural Fenosa. Din partea pieţii, fiindcă noi am plătit la schimbul valutar real, iar în tarif schimbul valutar este de 11,8 faţă de 19 lei", a adăugat directorul ÎCS "Gas Natural Fenosa", Silvia Radu.
Solicitarea Gas Natural Fenosa urmează a fi dezbătută în cadrul unor şedinţe publice organizate de ANRE.

