Fițele, mai presus de toate. Moldovenii dau mai mulți bani pe haine decât europenii
Moldovenii cheltuiesc pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte dublu, raportat la venituri, comparativ cu cetăţenii Uniunii Europene.

Statisticile arată că locuitorii din spaţiul comunitar alocă în acest sens în jur de cinci la sută din ceea ce câştigă, în timp ce la noi acest procent se ridică la aproape 11 la sută.
Totul se rezumă la fiţe, consideră oamenii de rând:
„În Moldova tot ce este mai nou şi mai scump au toți".
„Este efectul de turmă că dacă vine una în club cu paiete şi părul creț după aceea vin toate".
„Zece la sută e puţin, eu cred că se investeşte chiar şi mai mult".
„Aici femeile sunt frumoase şi se îmbracă mult mai bine decât cele din Europa".
Unele femei consideră totuşi că există lucruri mai importante decât felul în care arată.
„Nu pun chiar aşa mare accent pe vestimentaţie, eu mai bine aş pune accent pe sănătate".
„Generaţia care vine mai face un echilibru între haine şi alimentaţie, la fel şi distracţie şi călătorie".
Nu doar femeile, dar şi bărbaţii nu se zgârcesc, atunci când îşi cumpără haine şi încălţăminte, scrie publika.md.
„Mă îmbrăcam aşa de 200 de euro la două luni, numai decât ba vreai să schimbi încălţămintea, ba o cămaşă".
Sociologii explică această tendinţă prin faptul că moldovenilor le place să arate bine.
„Ține de cultura poporului şi cultura naţională. Foarte mulţi oameni se orientează după brand, după modă, dar foarte puţini dintre consumatori înţeleg ce înseamnă calitate", a spus sociologul Viorica Antonov.
Pe de altă parte, stiliștii afirmă că preţul nu înseamnă întotdeauna calitate şi bun gust şi dau asigurări că oamenii pot să arate bine şi fără prea mari cheltuieli.
"Avem posibilitatea de a economisi prin mai multe metode una ar fi de a achiziţiona haine în perioada reducerilor. Putem transforma rochiile mai vechi în fuste, iar pantalonii într-o pereche de culot", a spus designerul Ylianna Danko.
Potrivit Eurostat, locuitorii din ţările UE cheltuiesc pentru haine şi încălţăminte aproximativ 800 de euro pe an.


