Fisc-ul cere milionarilor extras de pe cont
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, atenţionează persoanele fizice care, la data de 1 ianuarie 2012, dispuneau de numerar în suma mai mare de un milion de lei despre faptul ca acest disponibil trebuie sa fie confirmat prin depunerea numerarului pe conturile bancare şi obţinerea extrasului care confirmă suma existentă în cont la data de 1 noiembrie 2012.

Extrasul se va anexa la Declaraţia cu privire la disponibilul de mijloace băneşti, care se va depune până la 31.12.2012 la inspectoratele fiscale teritoriale.
Totodată, în anul curent Serviciul Fiscal de Stat urmează să aplice metoda indirectă de estimare a veniturilor şi cheltuielilor în condiţiile în care unele persoane fac cheltuieli de sute de mii de lei, dar declară venituri cu mult mai mici.
Potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat, în anul 2011 în Republica Moldova erau oficial 204 milionari în lei faţă de 105 milionari în lei în 2010.
Cel mai bătrân milionar din Republica Moldova are 83 de ani, iar cel mai tânăr, 23 de ani. Cea mai mare sumă obţinută de către o persoană fizică în anul 2011 a constituit 8 milioane de lei, în timp ce în 2010 remunerarea a fost de 6 milioane lei.


