theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
27 Марта 2013, 14:48
600
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Filat, respinge „speculațiile” lui Lazăr: O misiune FMI vine în RM

O misiune a Fondului Monetar Internațional urmează să vină la Chișinău pentru a pune la punct finalizarea Programului pe care îl are cu Republica Moldova. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul în exercițiu, Vlad Filat.

Vlad Filat a anunțat că o misiune a Fondului Monetar Internațional urmează să vină la Chișinău.
Vlad Filat a anunțat că o misiune a Fondului Monetar Internațional urmează să vină la Chișinău.

„Astăzi am avut o întâlnire cu reprezentantul permanent al FMI la Chișinău, în cadrul căreia am convenit asupra venirii la Chișinău a unei misiuni. Vom avea o discuție cu privire la programul Guvernului cu FMI. Vom avea discuții suficiente și profesioniste asupra situației din RM și cum se implementează acest program”, a declarat Filat. 

Premierul a numit drept „speculații” declarațiile ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, care a anunțat ieri că RM riscă să nu primească ultima tranșă de 70 de milioane de dolari de la FMI, pentru că guvernul nu și-ar fi onorat angajamentele. Lazăr a declarat că misiunea FMI și-ar fi anulat vizita la Chișinău pentru că Guvernul s-a grăbit să aprobe proiectul privind majorarea pensiilor.

„Misiunea FMI și-a amânat vizita la Chișinău din cauza crizei politice din Republica Moldova și a demisiei Guvernului. Mi se pare straniu atunci când, pe de o parte, la Guvern, reprezentanții unui partid au o abordare, apoi vin cu inițiative legilslative identice și le promovează ca fiind corecte și fără probleme. Sugerez ca pozițiile să fie unele la vedere, nu speculative. Majorarea pensiilor a fost aprobată în ultima ședință deoarece după asta nu puteam să o aprobăm. A fost o acțiune impusă, nu grăbită. Proiectul a fost eleborat din timp și a fost bine gândit, spre deosebire de altele, lansate electoral în Parlament”, a adăugat Vlad Filat.

Precizăm că finalizarea revizuirii a șasea a programului îi va permite Republicii Moldova să primească încă circa 76 milioane de dolari SUA. Acești bani vor fi utilizați pentru consolidarea rezervele valutare.

Programul Moldovei cu FMI a fost aprobat la 29 ianuarie 2010 și urma să fie încheiat la sfârșitul acestui an. El este susținut de un credit în valoare totală de 574,4 milioane dolari SUA şi este cel mai mare împrumut acordat Chişinăului.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована