Exporturile moldovenești în CSI se reduc, dar cresc în țările UE
Exporturile moldovenești pe piața externă au înregistrat un regres de 12,7% în primele două luni ale acestui an, în comparație cu aceeași perioadă din 2014, transmite Bloguvern, cu referință la datele Biroului Național de Statistică (BNS).

Valoarea mărfurilor exportate în ianuarie și februarie a constituit 313,3 milioane dolari.
Exporturile în țările Uniunii Europene au crescut față de aceeași perioadă a anului trecut. În ianuarie-februarie 2015, cota mărfurilor exportate din Republica Moldova în Uniunea Europeană a constituit 67,3% din totalul exporturilor, cu 12,2% mai mult comparativ cu ianuarie-august 2014. În descreștere cu 46% sunt exporturile în țările CSI, acestea înregistrând o pondere de 19,9% din totalul produselor.
Cele mai populare produse moldovenești pe piața externă au fost, în perioada raportată, produsele alimentare şi animalele vii, acestea constituind 28,7% din volumul total al exporturilor. Alte 20,7% au revenit exportului de articole manufacturate, iar circa 15% – exportului de mașini şi echipamente pentru transport.
Conform datelor prezentate, mai puțin solicitate pe piața externă au fost uleiurile și grăsimile, produsele chimice, materialele brute necomestibile, dar și băuturile și tutunul.


