Expert rus: Economia Tiraspolului dă semne de revigorare
În economia Transnistriei se înregistrează semne de "revigorare", consideră expertul senior în cadrul Institutului de Economie al Academiei de Ştiinţe din Federaţia Rusă, Andrei Deviatkov.

Potrivit agenţiei Infotag, în studiul său "Comerţul exterior al Transnistriei. Rezultatele primului semestru 2017", expertul a subliniat că "creşterea economică se observă în astfel de domenii cum ar fi: metalurgia, producţia materiei prime alimentare şi a tehnicii electrice. Acest fapt a compensat reducerea exportului de energie electrică".
"De asemenea, a sporit şi volumul de export în Federaţia Rusă de la $20 până $30 milioane. În pofida tensiunilor politice cu Ucraina, exporturile transnistrene în ţara vecină au crescut de la $22 milioane până la $36 milioane comparativ cu prima jumătate a anului 2016. Cu toate acestea, volumul exporturilor către UE, care reprezintă 47% din volumul total de export s-a redus cu $2 milioane.
Tendinţa de creştere a comerţului exterior se menţine, datorită unei atitudini mai pozitive a partenerilor internaţionali faţă de exportatorii transnistreni, ca urmare a activităţilor întreprinse de actualul guvern", consideră expertul.
Potrivit lui, reducerea cotei a "Gres Moldovenească" pe piaţa energetică moldovenească "este reală. Totodată, este necesar de a ţine cont de un lucru simplu - "Gres Moldovenească" asigura Moldova cu energie stabilă şi ieftenă (chiar comparativ cu preţurile din Ucraina)".
"Este puţin probabil că Kievul va fi în măsură să subvenţioneze şi mai mult exportul de energie electrică în Moldova din cauza sporirii preţurilor de achiziţie la cărbune pentru Ucraina", consideră el.
De asemenea, expertul a menţionat că "politica economică a autorităţilor din Transnistria a devenit mai liberală".
"În primul rând, acest lucru se datorează majorării cu circa o treime a cursului oficial a rublei transnistrene - până la 15 ruble pentru $1. De asemenea, în timpul apropiat guvernul va aproba politica bugetar fiscală pentru anul 2018, în care este prevăzută reducerea poverii fiscale pentru mediul de afaceri local", a menţionat Andrei Deviatkov.


