Energia electrică s-ar putea scumpi
Gas Natural Fenosa a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o solicitare de ajustare a tarifelor la energia electrică, informează Economist.

Compania îşi motivează decizia invocând modificarea ratei de schimb a monedei naționale și necesitatea actualizării costurilor de distribuție și furnizare. Precizăm că preţul actual de achiziţie a energiei electrice este de 6,9 cenţi pentru un kilowatt.
Surse din cadrul ANRE susţin că Agenţia va examina calculele prezentate de Gas Natural Fenosa și va comunica ulterior despre oportunitatea ajustării tarifelor.
În prezent, tariful de furnizare a energiei electrice pentru consumatorii racordați la rețelele de tensiune joasă din raza de activitate a Gas Natural Fenosa este de 1,58 lei/kWh, iar clienţii RED Nord şi RED Nord-Vest plătesc 1,74 lei şi, respectiv, 1,73 lei.
Anul trecut, grupul spaniol a solicitat o majorare a tarifelor cu până la 14% pentru consumatorii conectaţi la reţelele cu tensiune joasă.
Gas Natural Fenosa este cea mai mare companie de distribuție a energiei electrice pe teritoriul Republicii Moldova, cu o cotă de piaţă de 70-75%. În primele nouă luni ale lui 2013, aceasta a înregistrat un profit net de aproape 22 de milioane de euro, în creştere cu 15,6% faţă de aceeaşi perioada din 2012.


