Doi dintre deputaţii care l-au părăsit pe Vladimir Voronin erau datori la banca fiului său!
Doi din cei şase deputaţi care au părăsit Partidul Comuniştilor în ultimele luni aveau obligaţiuni financiare faţă de instituţia bancară a fiului liderului comuniştilor, Oleg Voronin. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile pe venit şi proprietate pentru anul 2011 ale acestora.

Astfel, în declaraţia depusă la începutul anului curent de ex-Premierul Zinaida Greceanîi figurează şi o datorie faţă de această bancă în valoare de 339 559,02 lei, iar în declaraţia depusă de deputata Tatiana Botnariuc – o datorie de 88 mii lei. Nu se ştie dacă cele două deputate au întors deja creditele respective sau încă mai au obligaţiuni financiare faţă de banca respectivă.
Anterior, liderul PCRM, Vladimir Voronin, dar şi ideologul acestei formaţiuni, Mark Tkaciuk, l-au acuzat pe Igor Dodon, împreună cu care din fracţiunea PCRM a plecat ţi Zinaida Greceanîi, că ar fi luat 3 mil. de euro pentru votarea Preşedintelui Nicolae Timofti. Mai mult, Vladimir Voronin a declarat că Igor Dodon le-ar fi tras pe sfoară pe Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc şi le-a dat doar o mică sumă, însuşindu-şi cea mai mare parte din aceasta. Igor Dodon a respins acuzaţiile, calificîndu-le drept aberaţii.


