theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
29 Августа 2017, 16:46
598
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Directorul Moldexpo, proprietar de ceasuri cu valoarea de circa 1.500.000 de lei

Directorul CIE Moldexpo, Arcadie Andronic, deține în proprietate mai multe ceasuri scumpe în sumă de până la 60 de mii de euro și 11 mii de dolari. Administratorul centrului expozițional a indicat aceste proprietăți în ultima sa Declarație de avere.

Directorul Moldexpo, proprietar de ceasuri cu valoarea de circa 1.500.000 de lei. Foto: AGRO TV
Directorul Moldexpo, proprietar de ceasuri cu valoarea de circa 1.500.000 de lei. Foto: AGRO TV

Potrivit anticoruptie.md, cel mai scump ceas deținut de Andronic este Chopard nr. 234 (ediție limitată), pe care și l-ar fi cumpărat în 2008 cu 28 de mii de euro. Din 2007 și până în 2010, șeful Moldexpo și-a îmbogățit în fiecare an colecția de ceasuri, toate fiind cumpărate.

Arcadie Andronic a fost ales director al centrului expozițional în primăvara anului 2011 și se numără printre managerii de întreprinderi de stat cu cel mai mare salariu. În 2016, acesta a câștigat câte 37 mii de lei pe lună. El deține în proprietate mai multe terenuri pentru construcții, cinci apartamente, o casă de locuit de 391 de metri pătrați și un oficiu de 114 metri pătrați. La fel, managerul Moldexpo are în proprietate două automobile, procurate în 2009 și 2010 – un Lexus 350 și un Mercedes C230 – cu peste un milion de lei.

Administratorul centrului indică în ultima sa Declarație de avere și câteva tablouri de Ludmila Tonceva, estimate toate la câte 300 de dolari. Toate proprietățile au fost procurate  până la angajarea la Moldexpo.

Anterior, el a activat în sectorul privat. Acesta deține și în prezent acțiuni în mai multe companii, dintre care actualmente mai funcționează doar Poliproject Exhibitions SRL, deținută de soții Andronic. Compania are drept  gen principal de activitate organizarea de expoziții, la fel ca și Moldexpo.

Centrul de Investigații Jurnalistice a scris anterior despre Arcadie Andronic că ar fi un apropiat al lui Serghei Iaralov, considerat om de încredere al președintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

În 2012, un an după ce a fost selectat director al Moldexpo, Andronic a semnat cinci contracte de locațiune prin care a transmis 1,17 ha de teren de pe teritoriul centrului expozițional companiei Finpar Invest SRL, pe un termen de 25 de ani. Pe acest teren au fost construite sediile posturilor de televiziune afiliate liderului PDM, Vlad Plahotniuc: Publika, Prime, Canal 2 şi Canal 3, și a trei posturi de radio: Muz FM, Publika FM și Maestro FM, trecute în 2015 pe numele lui Plahotniuc. În 2015, Finpar Invest SRL a acționat în judecată Agenția Proprietății Publice și centrul „Moldexpo”, solicitând dreptul de a putea privatiza terenul de 1,17 ha pe care sunt situate sediile instituțiilor media.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована