Dilemele politice şi economice ale gazului rusesc
Vorbind în prima parte a articolului despre contrapunerea mai multor surse de date statistice eram conştient că la unele capitole pot apare, din mai multe motive, divergenţe dar nu la asemenea dimensiuni şi, în special, nu la mărfurile specifice, de felul gazelor, care sunt contorizate în totalitate şi nu pot fi trecute pe drumuri ocolitoare de vămi.

În cazul nostru impresionează nu atât diferenţa enormă dintre datele Rosstat – ului şi cele ale ANRE – ului (tabelul 3). Admitem că diferenţa dintre volumele înregistrate de părţi este consumată de Transnistria care se erijează în putere industrială regională (citat din una din paginile „oficiale”: Приднестровье - развитой индустриально - аграрный регион.
Республика располагает значительным промышленным потенциалом), dar cum putem explica creşterile exorbitante ale consumului de gaze în 2010 dacă principalii consumatori ai „colosului industrial de peste Nistru”, energetică şi metalurgia, au înregistrat în acel an în comparaţie cu precedentul, 2009, reduceri ale volumelor de producţie, respectiv cu 1,4 şi 36,5 la sută. Păzea Guvern al Republicii Moldova, păzea ANRE, că se pune la cale o mare coţcărie.
Declaraţiile lui Rogozin despre integrarea Transnistriei corelată cu datoria pentru gazele naturale nu a fost o vorba aruncată în vânt. Nu excludem că volumele totale de gaze incluse în statistica rusă să crească şi mai mult. Să aşteptăm datele Rosstat – ului pentru 2011 referitoare la exportul de gaze în Moldova ca să vedem dacă se confirmă tendinţa pe care, tare mult nu ne-am dori-o transformată în legitate. Vom vedea.


