Diagnosticul consumului naţional – ce, cum şi cât?

Consumul, spre deosebire de investiţii, antrenează toată populaţia unei ţări, reflectă modul acesteia şi capacitatea ei de a-şi cheltui veniturile şi de a da o anumită calitate a vieţii. Criza economică globală, în special cea din Uniunea Europeană, a afectat (şi afectează în continuare) nu numai simplul cetăţean european, dar şi locuitorii ţărilor limitrofe. Ca vecini, suntem direct expuşi riscului de a depinde de evoluţia pieţelor europene, euro-asiatice, dar şi mondiale.

Criticaţi în nenumărate studii pentru faptul că s-au tot orientat spre consum, decât spre investiţii, locuitorii Republicii Moldova au resimţit o permanentă dependenţă de importul produselor, fie din CSI, fie din Uniunea Europeană. Întrucât producţia naţională nu poate asigura o acoperire totală a necesităţilor populaţiei, atestăm o schemă fatală: remitenţele moldovenilor scad, datorită crizei din zona euro, unde trăiesc şi lucrează un număr important de moldoveni, iar aceasta duce la diminuarea consumului conaţionalilor rămaşi acasă, care, la rândul său, este alimentat din import. Totodată, producând insuficient, nu ne putem poziţiona în regiune ca o ţară care exportă destul şi se dezvoltă pe această bază. Aceeaşi criză mondială a diminuat semnificativ puterea de cumpărare a partenerilor noştri comerciali, astfel generând un consum mai mic, respectiv, exportul nostru s-a diminuat.

Acest context macro şi mondo-economic antrenează consecinţe tot mai diverse şi tot mai complexe. Cum capacitatea de a consuma (de la hrană la educaţie şi pînă la transport) este una ce defineşte, în primul rând, nivelul veniturilor, aceasta implică şi importantul factor al preţurilor de consum. Cu alte cuvinte, un salariu nominal mai mare nu garantează întotdeauna o creştere a calităţii vieţii, căci aici intervin preţurile, care modelează, de cele mai multe ori, realele capacităţi de consum.

Cine şi cât cheltuieşte

Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în trimestrul doi al anului curent, având cheltuieli lunare de consum de circa 1950 lei, un orăşean cheltuieşte 40 la sută din această sumă pentru produse alimentare, 19% pentru întreţinerea locuinţei, 10% pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, în timp ce îngrijirea medicală şi sănătatea îi consumă doar circa 5% din cheltuielile lunare, iar învăţământul şi mai puţin – 1%.

Situaţia locuitorului rural, dedusă conform aceleiaşi surse, ar părea a fi paradoxală, întrucât, din structura cheltuielilor lunare de circa 1300 de lei (trimestrul 2 al anului curent), moldovenii de la sate cheltuiesc circa 47 la sută pentru alimente, cu şapte puncte procentuale mai mult decât un orăşenii. Însă, aceasta este adevărat ca procent, dar este invers ca sumă – un orăşean cheltuieşte 790 de lei lunar pentru hrană, în timp ce un om de la sat – circa 615 lei. Alţi indicatori ne arată că întreţinerea locuinţei îi costă mai puţin pe săteni (din evidente motive), aceştia din urmă cheltuind mai puţin şi pentru îngrijirea medicală – 60 de lei lunar, comparativ cu 90 de lei ai celor de la oraş. Situaţia cu cheltuielile pentru învăţământ şi transport ne arată valori mult mai semnificative ale acestora în mediul urban, comparativ cu cel rural – circa 100 de lei pentru transport cheltuiţi de către orăşeni, la doar circa 40 lei cheltuiţi de către persoanele din mediul rural, iar pentru educaţie, sătenii au cheltuit doar cu puţin mai mult de opt lei lunar în trimestrul de referinţă.

Acest profil demonstrează, pe de o parte, reala putere de consum al unui locuitor din oraş şi a unui din mediul rural, iar pe de altă parte, ne arată totuşi priorităţile manifestate de către aceşti locuitori în structura cheltuielilor pe care ei le fac.

Totodată, studiile din domeniu arată că această situaţie a Republicii Moldova este, de fapt, una destul de nefavorabilă populaţiei, întrucât partenerii noştri europeni, care constituie un exemplu al „consumului calitativ”, înregistrează ponderi mult mai joase ca cheltuieli pentru produsele alimentare, care sunt vitale fiecăruia. Spre exemplu, un cetăţean al Marii Britanii şi al Irlandei nu cheltuieşte mai mult de 9% din veniturile sale pentru consumul alimentelor, un austriac şi un german– nu mai mult de zece la sută, iar un cetăţean al Olandei şi Norvegiei – nu mai mult de 11%. În aceste cazuri, restul cheltuielilor individuale se orientează spre odihnă, întreţinerea locuinţei, educaţie etc. Partenerii noştri din CSI au situaţii similare Republicii Moldova, întrucât economiile noastre naţionale au caractere corespondente şi o evoluţie recentă economico-istorică sincronă. Astfel, un cetăţean al Rusiei are nevoie ca circa 29% din cheltuielile sale să fie orientate spre consumul de alimente, pe când un belarus – circa 40%, iar un ucrainean – chiar 50 la sută.

Cât plătim

Anul curent, precum, de fapt, în fiecare an, asistăm la o continuă creştere a preţurilor produselor, fie ele alimentare sau nu. Tendinţele recent anunţate de către Ministerul Economiei cu privire la evoluţia macroeconomică, combinate cu conjunctura economică regională şi cu preţurile tot mai mari la resursele energetice, generează, cu dinamici evidente, nişte creşteri a preţurilor care afectează direct şi negativ puterea de cumpărare şi implicit consumul populaţiei.

Luna septembrie a anului curent a adus cu sine o serie de scumpiri, care, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, dezvăluie dinamici a creşterii diferenţiate a preţurilor, elucidate de Biroul Naţional de Statistică. În acest mod, din categoria produselor alimentare, ouăle au fost lider la scumpiri (au costat cu 65% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut), urmate de legume, care au resimţit creşteri în preţ mai mari de 28 la sută şi carnea – cu mai mult de opt la sută. Din cadrul serviciilor, cea mai semnificativă scumpire au suferit-o gazele naturale (circa 22% faţă de septembrie 2011) şi apa (aproximativ 12%). Totodată, combustibilii şi confecţiile au suportat majorări de preţuri mai mari de 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cât consumăm

Întrucât o viaţă calitativă şi o sănătate respectivă presupun un consum cantitativ şi calitativ necesar de produse alimentare, obiectivul naţional ar trebui să ţină de asigurarea securităţii alimentare a populaţiei. Evoluţia ultimilor 20 de ani ne arată, însă, că sporirea consumului de produse alimentare pe cap de locuitor este unul cu o dinamică lentă, deseori instabilă. Dacă în anul 1990, un locuitor consuma în medie 58 kg de produse din carne anual, atunci în anul 2011 această cifră era de doar 38 de kg. Aceeaşi situaţie are loc în cazul produselor lactate, cu o diminuare de la 303 kg în 1990, la doar 170 în anul 2011. Ouăle şi cartofii au fost categoriile de alimente consumul mediu al cărora nu a fost puternic afectat din 1990 până în prezent. Cazul legumelor este cel mai îmbucurător, întrucât acestea au fost, practic, unica categorie care nu doar că nu a resimţit diminuări, ci dimpotrivă, sunt consumate în cantităţi mai mari faţă de perioada de referinţă (de la 112 kg în 1990 la 115 kg în 2011).

Intemperiile, producţia scăzută, dar şi preţurile materiilor prime, al componentei energetice, ineficienţa unui şir de activităţi economice şi factorul uman, toate acestea au dus la variaţii serioase şi, în general, negative, în evoluţia consumului alimentelor. Studiile Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei arată că la vecinii noştri - Ucraina şi România, consumul mediu de alimente pe cap de locuitor este evident mai mare. Spre exemplu, în Ucraina se consumă cu circa 60% mai multă carne şi cu 40 la sută mai mult lapte, iar în România se consumă cu 90% mai multe ouă şi cu 70 la sută mai multe legume şi cucurbitacee.

O tendinţă de scădere a consumului se relevă şi la nivelul gazelor naturale, în special în situaţia în care preţurile acestora cresc continuu, iar veniturile populaţiei nu pot face faţă acestui fenomen. În prima jumătate a acestui an, cu mai mult de 5% s-a redus consumul acestor gaze, iar o serie de gospodării din mediul rural, în special, se reîntorc la resursele energetice clasice.

Care este soluţia?

Soluţia nu poate fi doar una, sigură şi mereu eficientă. Complexitatea sistemului economic, în special al ţărilor post-sovietice, cum este şi cazul Republicii Moldova, determină o serie de politici integrale, cu impact social puternic. Crearea unui sistem de producţie eficient, perfecţionarea managerială, creşterea calităţii produselor autohtone, prospectarea noilor pieţe, ar fi doar careva din soluţiile care ar putea schimba situaţia.

Totodată, suntem puşi în faţa unor factori evoluţia cărora nu depinde de sistemul nostru antreprenorial sau macroeconomic. Aceştia au o conotaţie mondială, fapt argumentativ demonstrat de recenta criză din zona euro şi nu numai. Oricum, coordonarea acţiunilor la nivel de parteneriate, conştientizarea gravităţii situaţiei şi a luării de atitudine ar trebui să aducă, pe termen mediu şi lung, la o stabilizare, la o creştere cantitativă şi calitativă a consumului populaţiei, dar şi la un sistem investiţional eficient.

Cornel COŞER