Deputat: Economia Moldovei nu a depășit perioada stagnării
De această părere este deputatul socialist, economistul Vladimir Golovatiuc. El a declarat că, în șase luni ale acestui an, majoritatea parlamentară nu a adoptat nicio lege care să asigure creșterea economică. Mai mult, reprezentantul PSRM a constatat că au înregistrat creșteri doar datoria de stat internă și externă.

Potrivit deputatului socialist, anul 2017 a început în condiții economice extrem de îngrijorătoare. Volumul producției industriale era la nivelul anului trecut, iar cel al investițiilor s-a redus cu 14 la sută. De asemenea, s-a redus cu 19 la sută volumul lucrărilor în domeniul construcțiilor și cel al mărfurilor transportate. Între timp, datoria de stat a crescut cu peste 50 la sută.
”Creșterea cea mai mare în 2016 a fost înregistrată la capitolul datoria de stat internă - de aproape trei ori. S-a întâmplat în urma asumării de către stat, adică de către cetățeni, până la urmă, a datoriei de peste 13 miliarde de lei, pentru creditele nerambursate ale Băncii Naționale, care au fost utilizate pentru acoperirea pierderilor formare din cauza furtului secolului. Apropo, nu vorbim de niște pierderi virtuale din partea populației. Chiar din 2016, cheltuielile bugetare pentru deservirea acestei datorii, practic, s-a dublat”, a declarat Vladimir Golovatiuc.
Socialistul a subliniat că inițiativa șefului statului privind anularea legii miliardelor, care a fost respinsă de către majoritatea parlamentară, i-ar fi permis țării să economisească în acest an aproape 700 de milioane de lei. O altă problemă este prezentarea cu întârziere a politicii fiscale pentru acest an și a bugetului de stat. Guvernarea a prezentat ambele documente cu întârziere, încât deputații nu au avut suficient timp pentru a le examina minuțios, scrie ntv.md.
”Politica fiscală și bugetul pentru 2017 nicidecum nu sunt îndreptate spre susținerea antreprenoriatului și încurajarea businessului”, a mai spus deputatul socialist.
Parlamentarul socialist a mai declarat că majorarea datoriei de stat continuă. Asta în timp ce investițiile străine directe s-au redus, față de anul 2008, de șase ori, iar față de 2014 – de trei ori. Mai mult, în primul semestru al acestui an, nivelul investițiilor străine directe, raportat la produsul intern brut, a fost cel mai mic din ultimii 20 de ani.


