Datorii de sute de milioane la ÎS Calea Ferată a Moldovei
Transportul feroviar din Republica Moldova trebuie reformat, iar acest lucru va fi posibil doar prin liberalizarea sectorului și atragerea investițiilor străine, o dată cu implementarea prevederilor Acordului de Asociere.

La această concluzie au ajuns invitații talk show-ului Interes Direct, care au declarat că pe lângă gestionarea proastă a sectorului, autoritățile tergiversează și implementarea unui șir de directive europene, menite să modernizeze infrastructura feroviară. Mai mult, și datoriile de milioane ale Întreprinderii de Stat Calea Feartă a Moldovei pun la îndoială funcționarea companiei.
Potrivit expertui în logistică și certificare în domeniul transporturilor, Natalia Lipscaia, pierderile întreprinderii Calea ferată din Moldova au depășit anul trecut 120 de milioane de lei, din cauza reducerii transportului de mărfuri și pasageri, tendință care s-a accentuat drastic în ultimii ani.
În același timp, transportul feroviar din Moldova este administrat de un singur operator, care nu este capabil să menţină o stare tehnică bună a infrastructurii feroviare şi să organizeze o logistică eficientă a transportului de mărfuri şi pasageri, susține Sergiu Tofilat, autorul studiului “ Drumuri și căi ferate mai bune datorită Acordului de Asociere“
TRADUCERE:
Din păcate pierderile suportate de Calea Ferată a Moldovei în 2014 sunt foarte impunătoare. Potrivit datelor contabile, suma totală a pierderilor este de 123 milioane 637 de mii 117 lei, iar pe lângă asta mai sunt și datorii sub formă de credite băncilor, pe termen lung și scurt, în valoare totală de 194 milioane 40 mii 295 lei. În legătură cu acest fapt, apar multe întrebări privind funcționarea ulterioară a ÎS CFM. Și mai ales cum este posibilă activitatea CFM, cu atâtea pierderi și datorii.
Dezvoltarea sectorului feroviar autohton este constrânsă și de cadrul legal inadecvat, care nu este capabil să asigure un regim eficient de concurență. În același timp, este necesară și moedernizarea conexiunilor feroviare cu țările învecinate pentru fluidizarea traficului internațional.
Implementarea Acordului de Asociere prevede reabilitarea a peste 1.000 km de legături feroviare, pentru a fluidiza traficul internațional. În acest sens, BERD și BEI vor aloca 105 milioane de euro pentru reconstrucția a trei porțiuni de cale ferată de importanță majoră din țară, bani care vor merge și la procurarea a opt locomotive.


