Datoria Transnistriei pentru gazele naturale ruseşti a crescut cu 702,3 milioane de dolari
Datoria Transnistriei pentru gazele naturale ruseşti, în anul 2011, a crescut cu 702,3 milioane de dolari, iar în ultimii cinci ani – cu circa 2,2 miliarde de dolari. Aceste date se conţin în balanţa de plată a Transnistriei pentru anul 2011, publicată de Banca Republicană Transnistreană.

Potrivit ultimelor date anunţate anterior de vicepremierul, ministrul Economiei al Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, datoria totală a Transnistriei pentru gazele naturale ruseşti, inclusiv penalităţile şi amenzile pentru neachitarea la timp, a depăşit 3,5 miliarde de dolari. Deocamdată, această datorie aparţine întreprinderii moldo-ruse „Moldovagaz”, care livrează gazele naturale Moldovei şi regiunii transnistrene.
Autorităţile moldoveneşti se pronunţă pentru delimitarea datoriei, astfel încît Chişinăul şi Tiraspolul să achite separat consumul de gaze naturale. Valeriu Lazăr a menţionat că, în timpul apropiat, vor fi iniţiate consultări moldo-ruse în vederea soluţionării problemelor legate de domeniul gazelor naturale.


