theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
12 Мая 2015, 20:15
774
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Cu cât s-a scumpit pâinea, îmbrăcămintea, medicamentele sau transportul

Prețurile au crescut esențial în ultimele luni, cele mai mari scumpiri înregistrându-se la fructe și legume, la anumite produse nealimentare, dar și la tarifele de asigurare cu apă potabilă.

Cele mai mari scumpiri înregistrându-se la fructe și legume. Foto: ziarulnational.md
Cele mai mari scumpiri înregistrându-se la fructe și legume. Foto: ziarulnational.md

Potrivit datelor statistice, inflația a fost în aprilie de 1% față de martie și de 7,6% față de aprilie 2014. Creşterea preţurilor medii de consum a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare (1,7 la sută), la mărfurile nealimentare şi la tarifele pentru prestarea serviciilor populaţiei (câte 0,7 la sută).

În luna aprilie curent, au crescut cel mai mult preţurile la unele produse alimentare, cum ar fi cartofi (16,8%), fructe (9,3%) sau slănină neprelucrată (6,9%). 

Pe de altă parte, s-au ieftinit vinetele cu 16,2%, fructele exotice – cu 5,1% sau castraveţii proaspeţi – cu 2,8%. De asemenea, informația statistică arată că pâinea s-a scumpit în aprilie cu 0,3% față de martie curent și cu 3,5% față de perioada similară a anului trecut.

Cu cât s-a scumpit pâinea, îmbrăcămintea, medicamentele  sau transportul

Printre mărfurile nealimentare care s-au scumpit în aprilie Biroul Național de Statistică menționează ziare şi reviste (3,6%), mărfuri chimice de uz casnic (3%), detergenţi, utilaj mecanic de uz casnic, încălţăminte (câte 1,7%), inclusiv încălţăminte pentru copii (2,2%) sau medicamente (1,1%).

Concomitent, s-au redus preţurile la telefoane mobile (3,2%), aparate de aer condiţionat, încălzitoare, aspiratoare (2,2%) sau plite electrice (2,1%). 

La serviciile prestate populaţiei a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la serviciile transportului feroviar de pasageri (34,8%) și la prestarea serviciilor pentru aprovizionarea cu apă potabilă în orașul Cahul (6,8%). Au crescut plățile pentru repararea calculatoarelor (1,9%) și pentru închirierea apartamentelor, dar şi serviciile hoteliere (câte 1,2%).

În luna de raport s-a redus plata pentru serviciile transportului aerian de pasageri (1,9%), serviciile prestate de creşe şi grădiniţe (0,7%).

Banca Națională a Moldovei a prognozat pentru acest an de peste 8%, cu mult peste „ținta” de 5%.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована