Contractul cu Gazprom de livrare a gazului către Moldova urmează să fie prelungit
Contractul cu Gazprom de livrare a gazului Republicii Moldova urmează să fie semnat după ce se va ajunge la o înţelegere dintre Chişinău şi Moscova privind încheierea acordului interguvernamental de colaborare pe domeniul combustibililor şi energiei, a declarat vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei.

Documentul va fi discutat după ce premierul Dmitri Medvedev va delega un reprezentat. „Documentul va conţine principiile de garantare a investiţiilor, reorganizarea sectorului gazier moldovenesc şi mecanismul rambursării datoriilor istorice”, a precizat ministrul Economiei.
Valeriu Lazăr a dat asigurări că Republica Moldova nu va rămâne fără gaz, în urma prelungirii contractului, totodată acesta nu se va scumpi, deoarece preţul petrolului la bursele internaţionale este în descreştere.
Republica Moldova deocamdată nu a reuşit să semneze un nou contract cu Gazprom după expirarea precedentului la sfârşitul anului trecut, care a fost prelungit până la 31 martie 2012, iar ulterior pentru încă un trimestru. Gazprom a întrerupt negocierile cu Republica Moldova după ce autorităţile şi-au anunţat intenţia de a adera la Pachetul energetic trei al UE ce vizează inclusiv divizarea companiile energetice, inclusiv din domeniul gazului, în duna de distribuţie şi alta de transport.
În primul trimestru al anului curent Republica Moldova a importat gazul din Federaţia Rusă la preţ de 387,96 USD pe mia de metri cubi. Preţul a variat Iar în anul 2011 de la 288,71 USD pe mia de metri cubi la 395,53 USD.


