theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
2 Августа 2013, 09:43
651
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Construcția gazoductului Ungheni-Iași va costa un miliard de lei

Costul proiectului de construcție a gazoductului Ungheni-Iași este estimat la circa un miliard de lei. Cele mai mari cheltuieli sunt preconizate pentru edificarea ramurii magistrale pe direcţia „Ungheni-Chişinău”, anunță UNIMEDIA.

Costul proiectului de construcție a gazoductului Ungheni-Iași este estimat la circa un miliard de lei.
Costul proiectului de construcție a gazoductului Ungheni-Iași este estimat la circa un miliard de lei.

Conform unui comunicat al Ministerului de Economie, capacitatea gazoductului va permite, la prima etapă, transportul unui volum de gaz de aproximativ 0,5 mlrd. m3 și 1,5 mlrd m3, la etapa a doua.

Se preconizează ca prin implementarea proiectului să fie asigurată securitatea energetică a Republicii Moldova și întărirea interfeței de interconectare vestică a sistemului transport gaze a țării noastre. 

Potrivit comunicatului, pentru asigurarea funcționării gazoductului la capacitatea planificată este necesară construcția unei stații de comprimare a gazelor și dezvoltarea unei infrastructuri interne de transport al combustibilului. Una dintre soluții ar fi ridicarea stației pe teritoriul român și a gazoductului intern „Ungheni-Chișinău”. 

La moment cheltuielile de construcție, estimate la circa 140 milioane lei, sunt asigurate, dar pentru conducta magistrală sunt necesare încă 700-800 milioane lei. 

La ora actuală, în Republica Moldova doar SA „Moldovagaz” contractează gaze naturale de la partenerul tradiţional „Gazprom”. Odată cu apariția surselor de gaze pe partea de vest, se va deschide accesul furnizorilor moldoveni de gaze naturale pe piaţa europeană, inclusiv prin gazoductul Ungheni-Iași. 

UNIMEDIA precizează că proiectul de construcție este la etapa de inițiere a studiului de fezabilitate.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована