Construcţii noi - mai puţine. Cele întreţinute şi reparate cosmetic - în creştere
În 2011, organizaţiile de construcţii au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de circa 4,7 mlrd lei. Din această valoare, ponderea majoritară o deţin lucrările de construcţii noi, în timp ce lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au înregistrat cea mai înaltă cotă de creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Biroului Naţional de Statistică.

Lucrările de construcţii noi realizate în 2011 au atins valoarea de 2,51 mlrd lei. Astfel, ponderea acestora a constituit 53,4% din volumul total al lucrărilor executate. Faţă de anul 2010, volumul lucrărilor de construcţii noi a fost în scădere cu circa 17%.
Lucrărilor de reparaţii capitale le-au revenit circa 21% din volumul total al lucrărilor, valoarea acestora atingând 981,5 mln lei sau fiind în creştere cu 8,9%. Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au constituit 23,1% din volumul total al lucrărilor, valoarea lor fiind în creştere cu 37% faţă de 2010 şi ajungând la nivelul de 1,09 mlrd lei.
Volumul principal de lucrări a fost realizat de către agenţii economici cu forma de proprietate privată, care au executat lucrări în antrepriză în sumă de circa 4 mlrd lei sau 85% din volumul total al lucrărilor executate.


