Pentru asta a divizat pachetul său de acţiuni în părţi egale şi l-a cedat la patru firme din Rusia, acţionari ai BEMAcţionar majoritar la BEM este Guvernul cu 56%. Companiile Minerva şi Sisteme Informaţionale Integrate au câte 10%, iar Intercontinent şi Zilena-Com câte 9%. Restul de 6%, sunt împărţite între 33 de persoane juridice şi un număr de de peste 1,6 mii de persoane fizice.În 2011, firma Lectom Ltd a intrat ilegal în posesia cotelor deţinute de Minerva (9,9%) şi Zilena (8%).Acţionarii BEM îşi arată colţii. Majoritarii şi minoritarii şi-au ales fiecare propriul Consiliu de AdministraţieNeînţelegerile dintre principalii acţionari ai Băncii de Economii par să nu aibă sfârşit. După ce a eşuat intenţia de a organiza, la 14 februarie 2012, Adunarea extraordinară a acţionarilor la care urma să fie ales un nou consiliu de administraţie, grupul de acţionari minoritari a convocat pentru 13 aprilie o şedinţă repetată, după cum prevede legea.Acţionarul majoritar, adică statul, a convocat şi el o adunare repetată, dar pentru data de 12 aprilie. Pentru a putea participa legal la şedinţă, compania Lectom Ltd, care a preluat anul trecut prin intermediul unor scheme de tip raider 18% din acţiunile Băncii de Economii, a divizat pachetul său în părţi egale şi l-a cedat la patru firme din Rusia: „Energoremservis” (Moscova) „Yurenergo EES” (Moscova), „Dimitrovskaia Energeticeskaia Kompania” (Moscova), „TopEnergoAudit” (Moscova), câte 4,635% fiecare.Nici după aceste modificări Banca Naţională (BNM) nu a recunoscut dreptul acestora de a participa la adunare. Acţionarii minoritari au apelat la instanţă, care a emis o decizie executorie ce obliga BNM şi alte structuri ale statului să le recunoască dreptul legal de proprietate asupra acţiunilor. Executorul care a îndeplinit decizia instanţei a fost lipsit de licenţă de către Ministrul Justiţiei.Aşa că în lipsa minoritarilor, acţionarul majoritar, deţinător al pachetului de 56%, a ales un nou Consiliu de Administraţie în care patru membri: Victor Bodiu, Octavian Calmâc, Veaceslav Mămăligă şi Olga Matveeva, reprezintă statul şi doar unul, Victor Berlinski - pe acţionarii minoritari.Avocatul Victor Berlinschi reprezintă interesele companiei Sisteme Informaţionale Integrate, ce deţine 10% din acţiunile BEM. Această componenţă a Consiliului nu a fost încă aprobată de BNM, care conform legii are dreptul exclusiv de a aproba membrii Consiliului de Administraţie propuşi de acţionari.La adunarea repetată convocată vineri, 13 aprilie, de acţionarii minoritari, au participat şi reprezentanţii statului, dar nu au votat. În noul Consiliu de Administraţie ales la această şedinţă, statul are trei reprezentanţi, iar acţionarii minoritari - doi. Astfel, în prezent, BEM are două consilii, iar litigiul va ajunge, cel mai probabil, în instanţă de judecată, pentru că ambele părţi au comis mai multe încălcări de procedură.Lectom Ltd nu are permisiunea BNM să deţină un pachet important de acţiuni. Renunţă definitiv la ele?Conform unui aviz al Băncii Naţionale, emis în luna februarie, companiei Lectom Ltd i-a fost suspendat dreptul de vot în mărimea cotei de participare în capitalul Băncii de Economii care depăşeşte limitele permise. Până în prezent Lectom Ltd nu are permisiunea BNM pentru deţinerea unui pachet semnificativ de acţiuni, mai exact de 5% şi mai mult. Reieşind din comunicatul băncii, Lectom LTD poate să voteze la adunarea acţionarilor doar cu un pachet de până la 5%, deţinerea căruia nu necesită aprobarea specială a BNM.Cu toate acestea, în perioada 22-23 martie 2012, au fost executate o serie de ordonanţe ale Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău (din 7 şi 12 martie 2012), în urma cărora 18,54% acţiuni ale Banca de Economii S.A., aparţinând la acel moment Companiilor Rietel Limited şi Lectom LTD, au fost transferate către alţi proprietari.Aceste tranzacţii sunt considerate de instituţiile statului responsabile de siguranţa bancară ca fiind ilegale, în vigoare fiind ordonanţa Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare din 24 august 2011 privind blocarea acţiunilor deţinute de Companiile Rietel Limited şi Lectom LTD, iar CNPF a impus o ordonanţă repetată de blocare a acţiunilor date.În acelaşi timp, Banca Naţională a Moldovei, respectând cadrul legal, a emis un aviz ce blochează dreptul de vot al noilor acţionari. După cum a fost stabilit în cadrul şedinţelor Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară, Banca Naţională a Moldovei urmează să aprobe în scurt timp candidaturile noilor membri ai Consiliului băncii (Victor Bodiu, Octavian Calmâc, Victor Berlinski), Veaceslav Mămăligă şi Elena Matveeva fiind deja aprobaţi în calitate de administratori. Aceasta va asigura Băncii de Economii un consiliu funcţional.Performanţele managementului Băncii de Economii, cât şi abilitatea Executivului de a gestiona eficient Banca, vor fi puse în discuţie la următoarea Adunare Anuală Ordinară a Acţionarilor din data de 30 aprilie 2012.Statul intenţionat paralizează activitatea băncii?Se pare că acest conflict ascunde un interes vădit de control asupra singurei instituţii bancare cu capital majoritar de stat. În consecinţă, până în prezent nu a fost ales un consiliu de administrare care să fie aprobat de Banca Naţională, activitatea BEM fiind practic paralizată. Astfel singura bancă din Moldova cu capital majoritar de stat riscă să se confrunte cu probleme grave, care pornesc în esenţă de la un management defectuos.Reprezentanţii acţionarilor minoritar susţin că structurile statului intenţionat paralizează activitatea băncii, iar managementul instituţiei este unul defectuos. Denis Korotkevici, reprezentant al companiei Lectom Ltd din Marea Britanie, a declarat pentru Adevărul că acţionarul majoritar, prin reprezentanţii statului, blochează activitatea Consiliului băncii, iar aceste acţiuni ar putea avea consecinţe grave asupra instituţiei.Pe de altă parte, Dorin Drăguţanu, şeful Băncii Naţionale, a precizat în nenumărate rânduri că firma Lectom Ltd a dobândit pe căi ilegale pachetul de acţiuni, iar reprezentanţii propuşi în Consiuliul BEM nu au fost aprobaţi de BNM. Cu toate acestea, decizia băncii centrale a fost anulată de Curtea de Apel Chişinău printr-o hotărâre ilegală, pentru că BNM are, conform legii, dreptul exclusiv de a aproba membrii Consiliului de Administraţie propuşi de acţionari.Conflictul dintre acţionarii Băncii de Economii şi mai ales scandalul mediatic în jurul acestui litigiu poate avea efecte dezastruoase pentru instituţie, susţin specialiştii. Mai mult, acesta poate afecta întreg sistemul bancar al ţării.Activele BEM sunt de circa 6 miliarde de lei, iar populaţia are acolo în conturi 3 miliarde de lei. DosarÎn „atacurile raider” de la Banca de Economii, apar numele a doi judecători: Gheorghe Marchitan, de la Judecătoria Căuşeni, care, printr-o ordonanţă, transmitea în beneficiul companiei off-shore Rietel Limited, înregistrată în Noua Zeelandă, 16,5% din acţiunile Băncii de Economii a Moldove i(BEM). Ulterior, Garri Bivol, magistrat la Judecătoria Centru, ar fi legalizat tranzacţia prin care pachetul de 16,5% de la Banca de Economii a fost trecut de la Rietel Limited la o altă firmă off-shore, Lectom Ltd. De curând, schema include alte patru firme înregistrate în Federaţia Rusă şi care sunt, în prezent acţionari minoritari ai BEM.