Condiții mai simple la vamă pentru importatori și exportatori
Orice agent economic nou-creat va putea perfecta operațiunile vamale fără a fi necesară înregistrarea și la Serviciul Vamal.

Posibilitatea ca agenții economici să poată importa și exporta fără necesitatea de a se înregistra a fost discutată în cadrul Consiliului Economic condus de premierul Chiril Gaburici. Oficialul a propus ca să fie simplificată și debirocratizată procedura de comerț și, în acest context, Ministerul Finanțelor și Serviciul Vamal să ducă această inițiativă până la capăt.
La rândul său, șeful Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, a declarat că au fost inițiate modificările necesare pentru a asigura recepționarea de către Serviciul Vamal a informațiilor necesare de la Camera Înregistrării de Stat, Serviciul Fiscal și, la necesitate, de la alte instituții de stat fără implicarea agenților economici.
În acest mod, orice agent economic va putea perfecta declarație vamală fără a fi necesară prezentarea actelor de constituire a acestuia.
„Această procedură va scuti agenții economici de necesitatea de a se înregistra la Serviciul Vamal la prima operațiune de export/import, iar Serviciul Vamal va obține toate informațiile necesare pentru evidența plătitorilor vamali prin intermediul accesului electronic la sistemele informatice ale Serviciului Fiscal de Stat și Camerei Înregistrării de Stat, fără solicitarea acestor informații de la antreprenori”, se precizează într-un comunicat al Consiliului.
Menționăm că Serviciul Vamal implementează conceptul de vamă electronică (E-customs), care prevede renunțarea la actele pe suport de hârtie și trecerea la accesul la informație în format electronic.


